spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticPSD: Medicii de familie au nevoie de sprijin

    PSD: Medicii de familie au nevoie de sprijin

    Președintele PSD Gorj, Mihai Weber și candidații PSD pentru Parlamentul României au avut o serie de întâlniri cu reprezentanții medicilor de familie, în cadrul cărora au fost prezentate și analizate problemele pe care aceștia le întâmpină.

    „Am fost cu toții de acord că medicii de familie au nevoie de sprijin. Din acest motiv, l-am asigurat pe domnul Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, că toți parlamentarii PSD vor susține fără rezerve toate inițiativele menite a duce la rezolvarea problemelor pe care dânșii ni le-au semnalat”, a declarat președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber.

    Solicitările medicilor de familie sunt:

    1. Stimularea CL în vedere aplicării prevederilor art. 74, pct.1 din Legea 95/2006 ; „ Autoritățile administrației publice locale pot acorda facilități și stimulente aferente instalării unui medic, înființării și funcționării cabinetului de medicină de familie, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare”.
    1. Revizuirea Ar.391, pct.8 din Legea 95/2006 privind condiţiile continuării activităţi medicilor de familie cu activitate în sistemul privat al serviciilor de sănătate în contract cu CJAS, în sensul eliminării posibilităţilor de abuz prin existenţa „Necesitatea prelungirii activității se stabilește de către o comisie organizată la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene sau a municipiului București, alcătuită din:”
    2. Aplicarea imediată a Art.314, lit.h din Legea 95/2006, articol care, în acest moment, este valabil pentru reţeaua medicală publică; „să beneficieze, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, începând cu 1 ianuarie 2008, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate, atât medicii în activitate sau pensionari, cât și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora. ; „
    3. Elaborarea Contractului-cadru conform prevederilor Codului Civil, Art.1176 şi renunţarea la un Contrac-cadru „global”, valabil pentru tooate serviciile medicale şi conexe actului medical, având în vedere că fiecare formă de furnizare de servicii medicale are condiţii specifice de contractare de servicii şi deci de desfăşurare a activităţilor de furnizare de servicii.
    4. Revizuirea „feliei” din FNUAS alocată medicinei primare la minim 15%
    5. Eliminarea birocraţiei inutile.
    6. Respectarea sub toate aspectele a CARACTERULUI DE ACTIVITATE PRIVATĂ a serviciilor( furnizate de medicii de familie) din cabinetele de medicină de familie aflate în contract cu CAS.

    – Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană PSD GORJ
    – Executat de Societatea NEW GRUP IMPACT SRL
    – CUI mandatar financiar coordonator 11200020

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: