spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticPSD pregătește sondajul pentru Primăria Târgu Jiu! Aurel Popescu: „Voi susține candidatul...

    PSD pregătește sondajul pentru Primăria Târgu Jiu! Aurel Popescu: „Voi susține candidatul indiferent de rezultat”

    Președintele organizației municipale PSD Târgu Jiu, Aurel Popescu, va susține candidatul desemnat de partid pentru funcția de primar al Târgu Jiului indiferent de numele acestuia. Popescu spune că și el se va număra printre pesediștii incluși în sondajul de opinie și se declară pregătit inclusiv pentru a ocupa o astfel de funcție. În ceea ce privește numele viitorului candidat PSD, Aurel Popescu crede că este prematur ca el să fie făcut public.

    Social-democrații gorjeni se pregătesc pentru cel mai important sondaj de opinie din ultima perioadă, pentru că de rezultatul lui va depinde numele viitorului candidat la Primăria Târgu Jiu. Deși a avut parte de un eșec în alegerile parțiale de anul trecut, Aurel Popescu se declară încrezător în forțele proprii. „Sunt pregătit să fiu și primar, pentru că am dovedit acest lucru în 2017, când am avut această experiență. Am participat din partea PSD ca și candidat pentru Primăria Municipiului Târgu Jiu, dar totul depinde de organizația municipală și de cea județeană, organizații care trebuie să stabilească viitorul candidat din partea organizației PSD. Cu siguranță voi fi inclus în sondajul de opinie. Va fi un prim sondaj care se va face pentru a stabili viitorul candidat. Mai este suficient de mult timp, un an și nouă luni, timp în care se pot schimba foarte multe lucruri”.

    „Este prematur să ieșim cu un candidat”

    Președintele PSD Târgu Jiu anunță că numele viitorului candidat nu va fi făcut public imediat după sondajul de opinie, deoarece ar fi prea devreme. Aurel Popescu dă asigurări că indiferent cine va fi cel mai bine plasat în sondaj, va avea parte de sprijinul său. „Este prematur să ieșim cu un candidat, întrucât perioada de timp este destul de lungă. În situația în care am scoate candidatul acum în bătălia electorală, nu ar face decât să provoace tot felul de tensiuni între candidatul nostru și adversarii politici. Încă nu s-a hotărât nimic nici la nivelul celorlalte partide. Ca și termen de comparație, pentru funcția de președinte al României mai este aproximativ un an și nu s-a divulgat decât un singur potențial candidat pentru 2019. De aceea cred că este prematur să spunem acum că va candida X sau Y și să dăm naștere la acel tăvălug care trece peste fiecare candidat în parte. Voi susține candidatul indiferent de rezultat”, a mai adăugat Aurel Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: