spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticRelansarea economică a zonei Bumbești-Jiu, la îndemâna viitorului deputat Ion Cupă

    Relansarea economică a zonei Bumbești-Jiu, la îndemâna viitorului deputat Ion Cupă

    În cadrul întâlnirilor avute, în ultimele zile, cu cetățeni din Bumbești-Jiu și din comunele limitrofe, viitorul deputat Ion Cupă a prezentat, pe înțelesul tuturor, soluțiile viabile identificate de echipa sa de specialiști pentru deblocarea Uzinei Mecanice Sadu și relansarea economică a acestei zone, pentru atragerea investitorilor și crearea de sute de noi locuri de muncă.

    Având în vedere că, la momentul actual, în patrimoniul U.M. Sadu există circa 40 ha neutilizate în așa-numita zonă Sadu II, viitorul deputat Ion Cupă propune transferul acestora în proprietatea publică a Consiliului Județean, pentru crearea unui nou parc industrial. Acest proiect este fezabil întrucât întreaga suprafață de 40 ha dispune de toată infrastructură necesară dezvoltării unor întreprinderi mici și mijlocii, și implică apariția a câtorva sute de noi locuri de muncă, fapt deosebit de îmbucurător pentru locuitorii orașului Bumbești Jiu și ai comunelor limitrofe.

    Viitorul deputat Ion Cupă: „Am soluția pentru ștergerea a peste jumătate din datoriile istorice ale U.M. Sadu”

    Primul beneficiu al U.M. Sadu, după cedarea celor 40 de ha, este ștergerea a peste jumătate din datoriile sale istorice, deosebit de împovărătoare la momentul actual. Această reducere a debitelor este permisă de legislația în vigoare, în situația cedării acelei suprafețe. În al doilea rând, U.M. Sadu ar deveni furnizor de energie electrică pentru noul parc industrial și prestator al unor servicii de mecanică, pe lângă activitatea de bază de producere de muniție. Este limpede pentru toată lumea că diversificarea activității U.M. Sadu ar genera comenzi noi și, implicit, venituri suplimentare, necesare păstrării locurilor de muncă și creării de noi oportunități de angajare.

    Prioritatea lui Cupă pentru U.M. Sadu: finalizarea retehnologizării

    Deși guvernele anterioare au demarat un program amplu de retehnologizare a U.M. Sadu, în absența finanțării necesare acesta s-a blocat de mai mult timp, fiind necesare încă 140 milioane lei noi pentru finalizarea sa. Viitorul deputat Ion Cupă s-a angajat în fața locuitorilor din Bumbești-Jiu și împrejurimi că, împreună cu noua echipă de parlamentari gorjeni, va face lobby-ul necesar alocării acestor fonduri.

    Veniturile U.M. Sadu trebuie gestionate independent

    Nu în ultimul rând, Ion Cupă și grupul său de specialiști vor propune modificarea Legii de organizare și funcționare a ROMARM, care în prezent este mai mult o struțo – cămilă ce nu permite filialelor cu personalitate juridică, de tipul U.M. Sadu, să-și gestioneze singure veniturile și cheltuielile. Ion Cupă apreciază ca anormală actuala stare de fapt. Practic, toate veniturile U.M. Sadu ajung în bugetul ROMARM, dar, în schimb, înapoi vin doar o parte din bani, sub forma unor alocări bugetare insuficiente și destul de tardive.

    Facilități pentru dezvoltarea de afaceri în turism și agricultură

    Programul politic al viitorului deputat Ion Cupă cuprinde și acordarea de facilități pentru disponibilizații de la U.M. Sadu, precum și din minerit și energie, care vor demara afaceri proprii în agricultură sau turism. Activităţile din teritoriu ale viitorului deputat Ion Cupă vor continua şi în perioada următoare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: