spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRomanescu îl pârăște pe Vîlceanu lui Orban

    Romanescu îl pârăște pe Vîlceanu lui Orban

    Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, este convins că problemele dintre el și președintele organizației județene Gorj a PNL, deputatul Dan Vâlceanu, sunt cunoscute de cei din conducerea centrală a partidului. Romanescu a spus, la Radio Infinit, că va purta cu prima ocazie o discuție cu președintele PNL, Ludovic Orban: „Pe la București se știu multe din aceste lucruri, dar este clar că atunci când voi avea posibilitatea o să am o astfel de discuție în interiorul Partidului Național Libera și cu Ludovic Orban și cu cei abilitați să ia astfel de decizii“.

    „Nu se realizează fără consultare primarului“

    Romanescu a spus că, dacă ar fi fost consilier local liberal, s-ar fi consultat cu primarul în exercițiu la întocmirea unui proiect, mai ales că face parte din același partid. Edilul șef se referă la proiectul privind demiterea directorului Direcției de Patrimoniu, Marian Rotaru: „Un astfel de proiect de hotărâre nu se realizează fără consultare primarului mai ales când ai un primar în funcție. Eu, dacă aș fi fost consilier local, iar primarul ar fi fost de la o altă formațiune politică nu aș fi inițiat un proiect de hotărâre ilegal. M-aș fi consultat cu oamenii de specialitate, iar în condițiile în care constatam că nu poate fi avizat de legalitate un astfel de proiect nu l-aș fi depus sau l-aș fi retras în momentul în care personalul de specialitate din cadrul Primăriei a spus ferm că nu poate fi avizat de legalitate“.

    Romanescu a spus că în spatele proiectului de hotărâre se află Dan Vâlceanu, care i-ar fi amenințat pe consilierii local că vor fi dați afară din partid dacă nu vor vota proiectul. Acesta a fost votat de majoritatea Consiliului Local.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: