spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesRomanescu susţine că a ieşit primul în sondajul pentru primărie

    Romanescu susţine că a ieşit primul în sondajul pentru primărie

    Liberalul Marcel Romanescu este convins că a ieşit câştigător în sondajul de opinie realizat de PNL pentru Primăria Târgu-Jiu şi spune că ar fi câştigat alegerile de la municipiu dacă ar fi fost desemnat candidat. Cu toate acestea, Romanescu a ales să facă parte din echipa candidatului Octavian Lupulescu.

    romanescu-pnl

    La câteva săptămâni de la desemnarea lui Octavian Lupulescu drept candidat PNL pentru Primăria Târgu-Jiu, Marcel Romanescu prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale este convins că procentul pe care l-a obţinut în sondajul de opinie pentru municipiu a fost de 20%. Acesta susţine că a aflat pe surse că a fost câştigător în sondajul respectiv, însă faptul că acesta nu a fost făcut public nu îi conferă siguranţă că lucrurile au stat într-adevăr în acest fel. Romanescu afirmă că avea potenţial de creştere şi aminteşte că, la alegerile parlamentare din 2008, când se afla în PDL Gorj şi l-a avut drept contracandidat pe social-democratul Victor Ponta, a reuşit să obţină în sondajul de opinie, un procent de 17%. „Sunt convins că am câştigat acel sondaj şi atunci când va fi scos pe piaţă se va vedea. Dacă în acel sondaj Marcel Romanescu nu avea un procent bun pentru un competitor, foarte bine că a fost luată această măsură. Dacă nu era un procent de până în 20%. În 2008 am plecat de la un astfel de sondaj făcut de Gheorghe Falcă. Din 17% am luat 38%, adică s-a dublat acel procent pe care l-am luat în prima fază”, a declarat Marcel Romanescu. Liberalul este convins că avea şanse mari să câştige Primăria Târgu-Jiu, dacă ar fi înregistrat procentul de 20% în sondajul de opinie şi dacă liberalii l-ar fi desemnat drept candidat. Acesta afirmă, însă că necunoscând rezultatele, nu se poate pronunţa dacă cei doi co-preşedinţi ai PNL Gorj, Dan Vâlceanu şi Tudor Barbu au luat decizia corectă în ceea ce priveşte susţinerea lui Octavian Lupulescu în competiţia electorală de la municipiu. „Şi de data aceasta eu cred că dacă eram la 20% existau şanse să fiu desemnat candidat. Dacă nu se ştie procentul ar fi incorect să spun că soluţia aleasă de Dan Vâlceanu şi de Tudor Barbu nu este cea bună”, a mai declarat Marcel Romanescu.

    Acesta recunoaşte faptul că a fost curtat de aproape toate partidele politice din Gorj, însă acesta a a decis să rămână în PNL. Liberalul afirmă că, în cazul în care ar fi trecut la alt partid, viitorul său politic ar fi fost compromis. „În comparaţie cu ce se întâmplă în PNL toate celelalte variante mă scoteau cumva din viaţa politică. Toate variantele posibile le-am avut din partea tuturor partidelor politice. Am crescut în PNL, al 16 ani în PNL şi după o analiză corectă am decis să rămân în acest partid. Am avut sute de discuţii şi am decis că este cea mai corectă şi cea mai morală decizie pe care puteam să o iau în acest moment”, a menţionat Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: