spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăPoliticRuşeţ candidează la alegerile din 2016

    Ruşeţ candidează la alegerile din 2016

    Fostul senator, dar şi lider de sindicat, Ion Ruşeţ nu exclude o posibilă revenire pe scena vieţii politice. După o lungă perioadă de silenzio-stampa, acesta revine în prim planul vieţii publice cu noi declaraţii legate de un posibil viitor politic. Fost parlamentar democrat, preşedinte al fostei filiale democrate de la Gorj, Ruşeţ vorbeşte acum de PNL, despre care spune că asemeni oricărui partid are nevoie de dezbateri pentru a se dezvolta. Acesta nu a vrut nici să confirme, dar nici să infirme revenirea sa pe scena politica, şi nici planurile sale pentru 2016, an cu alegeri locale şi parlamentare. Deşi susţine că mai este suficient timp până în 2016, Ruşeţ a declarat totuşi că: „s-ar putea să candidez pe un buletin de vot, nu neapărat pe o listă”. Conform unor surse demne de încredere, fostul parlamentar democrat este deja curtat de două mari formaţiuni politice pentru a reveni pe scena politică a judeţului, de-a lungul timpului, Ruşeţ fiind cunoscut ca o persoană extrem de abilă şi diplomată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: