spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăPoliticRuşeţ critică politica predecesorilor din PD-L Gorj

    Ruşeţ critică politica predecesorilor din PD-L Gorj

    Preşedintele interimar al PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, a lansat aseară un atac dur la adresa foştilor conducători ai partidului care, în opinia sa au obţinut rezultate catastrofale după alegerile din 2004. Şeful democrat-liberalilor le-a transmis membrilor, că fără o implicare serioasă mai ales la nivelul municipiului Târgu-Jiu, nu vor reuşi să învingă la viitoarele scrutine. Mai mult decât atât, Ruşeţ a spus că doar dacă vor fi uniţi vor reuşi să răzbată şi să recâştige încrederea electoratului.

    Şeful PD-L Gorj a fost prezent la alegerile Organizaţiei de Femei din Târgu-Jiu şi a comentat situaţia de până acum din partid. „La Târgu-Jiu avem doar trei consilieri municipali. Nici măcar 15 % din Consiliul Local. În condiţiile în care 25 % din electoratul judeţului se află în Târgu-Jiu, nu este posibil un astfel de rezultat. Din păcate, în ultimul deceniu nu numai că nu am învins dar nici nu am ştiu să pierdem onorabil. În 2004, după o victorie la alegerile prezidenţiale, am mers cu interimate care au dus la o catastrofală la Consiliul Local şi la cel Judeţean”, a spus Ruşeţ. Actualul şef al PD-L Gorj îi vede responsabili pe toţi cei care au condus în interimat organizaţia judeţean şi cea din Târgu-Jiu. Senatorul a prezentat situaţia actuală spunând că: „suntem în Cetate, dar nu în Palat. Palatul este la alţii. Nu suntem nici măcar pe aleile palatului”. Ruşeţ a ţinut să precizeze că lupta internă pentru alegerile din partid nu trebuie privite decât strict ca o competiţie pentru reuşitele viitoare: „Sunt bătălii interne. Adversarii în acest caz nu vor fi în sală. Ei sunt în afară”, a mai precizat Ruşeţ. Prin aceste afirmaţii, Ruşeţ încearcă să ţină aproape organizaţiile şi prin recunoaşterea şi prezentarea greşelilor din trecut, ale foştilor şefi de partid, să evite repatarea lor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: