spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticRuşeţ: "rămân adeptul moţiunii lui Blaga"

    Ruşeţ: „rămân adeptul moţiunii lui Blaga”

    Preşedintele democrat liberal, Ion Ruşeţ rămâne în continuare un adept al moţiunii „O Românie dreaptă, o Românie Europeană”, iniţiată de candidatul la şefia PDL, Vasile Blaga. Ruşeţ a declarat ieri, că „regret că moţiunea nu a întrunit votul majorităţii, dar sunt coleg de Senat cu domnul Blaga şi relaţia este mai apropiată decât cea pe linie politică, este o relaţie de prietenie”. Cât despre o eventuală răzbunare a noului preşedinte ales, a lui Emil Boc faţă de delegaţii care nu l-au susţinut, liderul democrat liberal susţine că „eu nu mă aştept la o acţiune de acest gen, poate colegii care au vocaţia perdării”. De aceeaşi părere este şi purtătorul de cuvânt al PDL Gorj, Dan Vâlceanu, „deşi a votat cu Vasile Blaga este o chestiune care s-a întâmplat şi care se putea întâmpla. Mergem înainte, la noi votul nu a fost imperativ”. Cum Vasile Blaga nu a mai candidat la alte funcţii în Biroul Permanent Naţional urmează ca la următoarele şedinţe să se reia împărţirea judeţelor şi desemnarea unui alt politician democrat liberal, care să fie responsabil de Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: