spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăPoliticRuşeţ şi Popescu, invitaţii lui Militaru la aniversarea celor 41 de ani

    Ruşeţ şi Popescu, invitaţii lui Militaru la aniversarea celor 41 de ani

    La cei 41 de ani pe care i-a împlinit, deputatul democrat-liberal Severus Militaru s-a gândit să-şi sărbătorească ziua într-un mod cât mai plăcut, dar şi elegant. Vineri seara, acesta şi-a invitat un cerc restrâns de prieteni la unul din restaurantele din municipiul Motru. Evenimentul a fost unul important cu atât mai mult cu cât liderii de sindicat de la EC Roşiuţa, Mihai Roşca şi Alexandru Golea şi-au sărbătorit zilele de naştere împreună cu deputatul Militaru.

    Întrebat care a fost cadoul ce l-a impresionat cel mai mult, Militaru a declarat că „cel mai frumos cadou mi l-au făcut copii mei. Fetiţa mea de şase ani mi-a dat o felicitare pe care a scris-o chiar ea. M-a impresionat foarte mult. Nu este un cadou important material, dar este un cadou cu încărcătură emoţională. O să iau felicitarea cu mine, la Bucureşti, pentru a-i avea astfel mai aproape de mine. Stau foarte puţin timp cu familia, având în vedere faptul că permanent sunt plecat”.

    Printre invitaţi, Ruşeţ şi Cosmin Popescu

    Surse demne de încredere au precizat că cercul invitaţilor a fost unul restrâns, dovadă fiind şi faptul că de la partid puţine au fost persoanele invitate. Astfel, deşi se întâlneşte permanent la şedinţe cu ei, votează împreună, iau decizii împreună, liderul organizaţiei democrate, Ion Ruşeţ, a fost singurul politician din filială care a fost invitat de Militaru la evenimentul organizat. Acestuia i s-a adăugat şi deputatul independent Cosmin Popescu, invitaţia fiind motivată pe de o parte prin faptul că la Bucureşti cei doi sunt colegi de cameră, dar şi pentru că lucrează împreună pe anumite proiecte legislative. Liderii de sindicat din minerit nu au fost uitaţi nici ei, vicepreşedintele USMO şi FNME Gheorghe Etăgan, numărându-se şi el printre invitaţi. Contactat telefonic, preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a declarat că „am fost invitat alături de domnul Cosmin Popescu, la un eveniment foarte important. Domnul Militaru şi-a sărbătorit ziua de naştere împreună cu Mihai Roşca şi domnul Golea, care au fost şi dânşii sărbătoriţi. A fost o petrecere decentă”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: