spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăPoliticSăvoiu: "În procent de 50% suntem pregătiţi să ne luptăm cu USL"

    Săvoiu: „În procent de 50% suntem pregătiţi să ne luptăm cu USL”

    Alegerile din 2012 se apropie cu paşi repezi şi fiecare primar îşi organizează cât mai bine lucrurile, pentru ca mai apoi să devină învingător. Organizaţiile din teritoriu au început munca deja munca, alegând cele mai bune discursuri şi cei mai buni candidaţi, pentru 2012. Este şi cazul organizaţiei PDL Scoarţa, care încă de pe acum, iasă în faţă cu declaraţii care surprind. Vicepreşedintele PDL Scoarţa, Stelian Săvoiu vorbeşte despre obiectivele şi speranţele pe care le are organizaţia, referitor la alegerile din 2012.

    „Pot spune că electoratul comunei Scoarţa este împărţit în trei PSD, PDL, PNL. Pentru ca noi să ne atingem obiectivul avem foarte mult de muncă şi mă refer la echipa, care va intra în campania electorală”, a declarat Săvoiu. Întrebat dacă echipa este pregătită să lupte cu USL, acesta a răspuns „sincer, în procent de 50-60%, trebuie mai multă muncă din partea acestei echipe, trebuie să discutăm din casă în casă cu toţi cetăţenii comunei Scoarţa, întrucât ţara, care trece prin perioade foarte grele, iar oamenii trebuie lămuriţi că această reformă a PDL este în binele lor, atât pe termen mediu, cât şi lung”. Vicepreşedintele pedelist atacă primarul liberal, susţinând că nu s-a ţinut de promisiunile făcute în campania electorală „de exemplu, în campania pentru Prezidenţiale mă aflam în satul Budieni, un electorat cu precădere spre PSD, discutam cu foarte mulţi oameni care îmi spuneau că acest partid le-a promis alipirea satului Budieni la municipiul Târgu-Jiu şi că vor avea facilităţi din partea primarului Cârciumaru, lucru care nu este posibil. Le-am explicat că această trecere la municipiul Târgu-Jiu ar însemna impozite mai mari şi taxe mai mari. Romii au fost minţiţi şi de PNL, întrucât conducerea Primăriei Scoarţa nu a putut să se achite în totalitate de promisiunile făcute în campania electorală, ţinând cont că atât primarul, cât şi viceprimarul sunt liberali”, a adăugat Săvoiu. Întrebat dacă va candida la şefia comunei, Săvoiu a evitat răspunsul, declarând doar „La nivel de comună sunt foarte mulţi oameni pregătiţi şi devotaţi acestui partid, întrucât mai este timp din partea conducerii actuale să nominalizeze persoana potrivită”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: