spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSenatori şi deputaţi cu acte de la BEJ

    Senatori şi deputaţi cu acte de la BEJ

    Biroul Electoral Judeţean Gorj îşi încheie activitatea după ce, ieri, a emis certificatele doveditoare parlamentarilor care au fost aleşi la alegerile din 9 decembrie. Cu excepţia premierului Victor Ponta, şi a senatorilor Toni Greblă şi Tudor Barbu, toţi parlamentarii au intrat în posesia documentelor care atestă că sunt aleşii gorjenilor pentru Parlamentul României.

    Primii care au venit să ridice acele certificate au fost cei din opoziţie. Surpriza acestor alegeri, Răzvan Rotaru, a venit însoţit de membri ai staff-ului PP-DD, care au ridicat şi actul lui Tudor Barbu: „ Încercăm să promovăm proiectele noastre de confiscare a averilor dobândite ilicite iar pe partea de agricultură vrem ca la cadastru să fie gratuit”, a spus Rotaru. Mai mult decât atât, noul deputat susţine că negocierile cu alte partide de la putere „sunt zvonuri. Nici nu infirmi, nici nu confirm”, a mai precizat Rotaru. Niculina Mocioi, fostă ziaristă ajunsă acum deputat din partea PP-DD a anunţat că se va ocupa de monitorizări si nu a renunţat la discursul populist specific partidului din care face parte: „Voi sprijini administraţiile locale atât cât îmi va permite legea şi voi face tot posibilul să nu-i dezamăgesc pe cei care m-au trimis în Parlament. Pot monitoriza ca toate promisiunile care s-au făcut de către putere să fie duse la îndeplinire. Îmi doresc o opoziţie constructivă şi să înţelegem că suntem trimişi în Parlament pentru oameni şi nu contează cum au votat aceşti oameni ci trebuie să fim acolo în interesul lor”, a spus Mocioi.

    „Puterea” este realistă

    De cealaltă parte, parlamentarii USL au fost raţionali şi au abordat un discurs decent şi credibil. Dian Popescu, senator pe Colegiul 1 susţine că: „Este mandatul cetăţenilor pe care îi voi reprezenta în parlament. Sper că voi duce acest mandat la capăt cu onoare şi consideraţi că bucuria este mare dar şi responsabilitatea este şi mai mare. Trebuie să pornim cu priorităţile României având în vedere că în prezent, în context global şi european nu sunt în cea mai favorabilă poziţie”, a spus Dian Popescu. Şi Camelia Khraibani susţine că a trecut vremea vorbelor: „Voi face exact ce am promis în campanie. Ţin să subliniez că o parte a presei m-a criticat că vorbesc puţin. Şi în viitor voi vorbi puţin şi voi face mai mult”. Documentele senatorului Toni Greblă şi ale deputatului Vicotr Ponta au fost ridicate de reprezentanţi legali dat fiind faptul că primul este la Bucureşti iar premierul la Bruxelles.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: