spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSituație de râs la Telești! Alegătorii sunt în derută: PSD și ALDE...

    Situație de râs la Telești! Alegătorii sunt în derută: PSD și ALDE susțin doi candidați cu același nume

    Alegerile parțiale din Telești încing din nou spiritele în alianța PSD-ALDE. În timp ce social-democrații negociază dur pentru a exista un candidat comun, liberalii anunță oficial că au candidat propriu și vor să repete performanța de la Drăguțești. În aceste condiții, electoratul va fi băgat definitiv în ceață, pentru că ambele partide trimit în cursa electorală câte un candidat cu numele Mischie.

    Președintele PSD, Florin Cârciumaru, a fost cel care a spus clar că oricare ar fi decizia luată la nivel central în sânul ALDE, ea ar putea fi schimbată prin negocieri la nivel județean. „Urmează ca în zilele următoare să purtăm o discuție cu conducerea ALDE de la Gorj. Dacă li se impune de la centru să aibă candidat, este problema dânșilor. Ne vom lupta. După cum ați văzut, în această alianță se pune mare accent pe funcționarea alianței în Parlament”, spunea senatorul Florin Cârciumaru după ședința din interiorul PSD Gorj.

    Președintele ALDE Gorj, Dian Popescu, i-a transmis lui Cârciumaru că decizia a fost luată de mult timp și speră să repete performanța de la Drăguțești, unde ALDE i-a furat PSD-ului primăria. „Sigur că vom pune candidat la Telești. Și data trecută noi am avut două localități, Târgu Jiu și Drăguțești, unde am pus candidat. Punem și de data asta. Este o decizie luată. Iau în calcul orice discuție cu domnul președinte Cârciumaru, pentru că așa am făcut de fiecare dată, am avut permanent un dialog, dar din punctul meu de vedere vom avea candidat la Telești. Nu numai că nu vreau eu candidat comun, dar este o decizie luată la nivel național. Avem o șansă mare să preluăm primăria Telești, o șansă în care eu cred foarte mult și tot partidul va munci pentru a face o figură frumoasă, așa cum am făcut la Drăguțești”.

    Mischie VS. Mischie

    Ninel Muja, vicele ALDE, nu crede că vor exista nelămuriri în rândul alegătorilor, asta deși ambele partide vor susține câte un Mischie, PSD pe Ion, iar ALDE pe Cristian. „Vineri, în ședința Biroului Politic Județean Gorj, am validat candidatura domnul Mischie Nicolae Cristian pentru alegerile la primăria din Telești. Am stat de vorbă, a fost prezent, am discutat, este o persoană hotărâtă și va fi candidatul nostru la alegerile din iarnă. Are șanse foarte mari, noi considerăm că este un candidat redutabil. Cred că nu este elocventă coincidența de nume. Noi sperăm ca alegătorii să stabilească pe cine își doresc să aibă primar în următoarea perioadă, nu să țină cont de nume. N-am avut o discuție cu PSD. La București s-a stabilit să avem candidat”, a declarat Muja.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: