spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăPoliticSocial-democraţii se reunesc în CEx, sâmbătă, pe litoral

    Social-democraţii se reunesc în CEx, sâmbătă, pe litoral

    Social-democraţii se reunesc, sâmbătă la Mamaia de la ora 10.00, în şedinţa Comitetului Executiv, urmată de o întâlnire a preşedintelui PSD Viorica Dăncilă cu parlamentarii, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

    Printre temele de discuţie ale CEx se numără variantele luate în calcul de PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat sursele citate.

    De asemenea, în contextul în care au existat reproşuri în interiorul PSD că formaţiunea va rămâne izolată, după ieşirea ALDE de la guvernare, există şi posibilitatea unei alianţe cu UNPR, în vederea susţinerii Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale.

    Sursele menţionate au declarat că în jur de patru sau cinci parlamentari social-democraţi ar vrea să plece la Pro România. Pe de altă parte, PSD are o strategie de a aduce noi membri în partid, de la ALDE sau parlamentari neafiliaţi.

    ALDE a stabilit, luni, ieşirea de la guvernare şi alianţa cu Pro România. Cele două partide au anunţat susţinerea lui Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

    Miniştrii ALDE Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton au demisionat, marţi, din funcţie. Ramona Mănescu este singura care a rămas în Executiv, în funcţia de ministru de Externe.

    Mănescu a demisionat din ALDE, potrivit unui anunţ făcut miercuri de partid. Surse politice au spus, pentru MEDIAFAX, că aceasta ar putea intra în PSD.

    Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în prima zi de funcţionare a Senatului îşi va anunţa demisia oficială din funcţia de preşedinte al forului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: