spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticŞtefănescu(PSD): Mi se pare bizar că CCR respinge tot mai multe decizii...

    Ştefănescu(PSD): Mi se pare bizar că CCR respinge tot mai multe decizii luate de Parlament şi Guvern

    Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că i se pare „bizar” faptul că judecătorii Curţii Constituţionale resping tot mai multe decizii ale Legislativului sau Executivului. „Până la motivarea Curţii, nu putem spune ceva concret. Mi se pare din ce în ce mai bizar că întreaga Curte, pe bandă rulantă, respinge tot mai multe decizii luate de Parlament sau de către Guvern. Legat de modificarea Codului Penal, trebuie să înţeleagă şi distinşii domni şi doamne de la CCR, indiferent că unii sunt foarte apropiaţi de Cotroceni, că sunt modificări de care trebuie să se ţină cont, fiindcă sunt în interesul românilor, în general, sunt asumate de USL, care a fost votat cu 70% tocmai pentru a reforma întregul sistem, şi mai ales că sunt chestiuni care reglementează porţiuni din legislaţia autohtonă cu legislaţia democratică europeană. La capitolul ăsta suntem în urmă rău de tot”, a spus Ştefănescu. Acesta a adăugat că există riscul ca partenerii europeni să nu agreeze modalitatea în care se realizează reformele în România, ceea ce ar putea afecta inclusiv nivelul investiţiilor externe în ţară. „Dacă rămânem în această etapă de conservatorism, de tipul anilor ’89-’90, aliaţii noştri, prietenii noştri, partenerii noştri europeni vor avea la început un gust amar vizavi de modificările şi reformele din România, după care, în etapa a doua, s-ar putea să aibă nişte dubii legate de siguranţa investiţiilor aici, în zonă, pentru că nu este posibil ca în toată Europa să existe o legislaţie aproape orizontalizată, iar în România, care este mai cu moţ, din cauza unor interese politice, să ne aflăm în urmă cu 20-30 de ani faţă de ei”, a precizat Ştefănescu. De asemenea, liderul social-democrat s-a referit şi la un aspect punctual cuprins în Codul Penal, referitor la libertatea de exprimare. „În noul Cod Penal, printre alte lucruri care trebuie modificate este cel legat de dreptul de opinie. (…) Ori trebuie să ţină cont nu numai că încălcăm procedurile şi libertăţile de exprimare ale întregii Europe, dar şi de faptul că, în România, în decembrie 1989, a avut loc o revoluţie sângeroasă, anti-comunistă, al cărui principal deziderat a fost libera exprimare, dreptul la opinie, care nu poate fi îngrădit de nimeni. Cei care îngrădesc acest drept să se gândească că în cimitirele din România zac mii de oameni pentru acest drept, care este reglementat în UE, unde nu există să pui căluş în gura presei. Presa poate să critice orice aspect vizavi de orice instituţie”, a conchis Ştefănescu. Curtea Constituţională a României a decis miercuri că modificările aduse Codului Penal sunt neconstituţionale. Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: