spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăPoliticSusţinuţi de PDL pentru comisii

    Susţinuţi de PDL pentru comisii

    Biroul Permanent Judeţean al PDL Gorj a avizat candidaţii democrat-liberal la comisiile de specialitate ale partidului. Candidatul pentru Comisia Economică este deputatul Severus Militaru, la Comisia Energie reprezentantul Gorjului este democratul Ionel Stoica, pentru ca la Comisia Muncă, preşedinta femeilor democrate de la Gorj Maricica Moţa să fie susţinută. Liderul partidului Ion Ruşeţ este convins că prin aceste persoane judeţul Gorj va fi luat în calcul la elaborarea strategiilor. „Avem oameni competenţi, pe comisii, care vor participa la elaborarea strategiilor pe domenii şi care vor ţine cont de problemele judeţului”, a mai declarat Ion Ruşeţ. De altfel, acesta a avut intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte, însă aşa cum a declarat „am analizat situaţia şi am considerat că domnul Botiş are un CV mai impresionant decât mine, acela de fost Ministru al Muncii. Alte subiecte discutate în şedinţa BPJ, de joi seara, au mai vizat pregătirea Colegiului Director ce va avea loc pe parcursul acestei săptămâni şi la care va participa secretarul executiv adjunct al PDL, deputatul Ştefan Pirpiliu. Problemele organizatorice s-au aflat şi ele în vizorul conducerii PDL Gorj”, a adăugat Ruşeţ. „În 60 de localităţi au fost semnate şi finalizate dosarele cu candidaturile la funcţiile de primari şi consilieri locali iar pentru celelalte 20 de comune s-a dat termen ca până miercuri să se prezinte documentaţiile cerute”, a precizat, la rândul lui, preşedintele PDL Târgu-Jiu Nicolae Daviţoiu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: