spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesUite schimbarea, nu e schimbarea!

    Uite schimbarea, nu e schimbarea!

    Noua putere formată în Consiliul Judeţean Gorj ameninţă cu schimbarea vicepreşedintelui Ciprian Florescu şi a componenţei comisiilor de specialitate, după cum a declarat la Acces Tv, consilierul Dan Vâlceanu. De la polul opus, vicepreşedintele Ciprian Florescu susţine că acest lucru nu se va întâmpla, dovadă că PSD-ul are deja cele două voturi ce lipseau pentru a face majoritatea.

    Tensiunea în Consiliul Judeţean planează şi pe parcursul acestei săptămâni, cu atât mai mult cu cât noua putere formată din consilierii PNL-PDL şi PP DD spune că a convocat pentru vinerea aceasta desfăşurarea unei şedinţe extraordinare. În aceste condiţii, consilierul judeţean Dan Vâlceanu a prezentat la Acces Tv proiectele ce se vor regăsi pe ordinea de zi, schimbarea din funcţie a lui Ciprian Florescu fiind primordială. „Pe ordinea zi de vineri, din şedinţa extraordinară ce a fost convocată în termenul legal, se vor regăsi proiectele ce privesc schimbarea din funcţie a lui Ciprian Florescu, numirea unui nou vicepreşedinte, modificarea componenţei comisiilor de specialitate şi a comisiei ATOP”, a precizat Dan Vâlceanu. Acesta a precizat că având majoritate, Florescu va putea fi schimbat din funcţie, chiar dacă consilierii PSD Gorj nu s-ar prezenta la şedinţă.

    Florescu: „nu va fi aşa!”

    Din tabăra PSD Gorj, actualul vicepreşedinte Ciprian Florescu susţine că nu crede în schimbarea sa din funcţia judeţeană deţinută, acesta lăsând să se înţeleagă că opoziţia deţine deja cele două voturi necesare pentru a redeveni majoritate. „Dumnealor vor să demonstreze capacitatea de a avea majoritate în Consiliul Judeţean şi de a conduce destinele judeţului. Nu au participat la şedinţa ordinară, ceea ce mă face să înţeleg că nu au căzut la înţelegere, şi aici este vorba de diferenţe pe care trebuie să le rezolve până vineri sau până la şedinţa viitoare. Personal nu cred în schimbarea mea, sunt mulţi oameni implicaţi, care ştiu că PSD a dat o anumită stabilitate, consecvenţă şi că nu a trădat. Avem nevoie de doar două voturi”, a spus vicepreşedintele Florescu. În ceea ce o priveşte pe vicepreşedinta Mădălina Ciolocoi, aceasta a declarat la Acces Tv că dacă va rămâne consilier judeţean va milita pentru proiectele iniţiate, prin obţinerea majorităţii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: