spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăPoliticUn fost subprefect vrea să revină în PSD

    Un fost subprefect vrea să revină în PSD

    Fostul subprefect de Gorj, Marius Vlaicu, vrea să revină la PSD. Preşedintele social-democraţilor, Florin Cârciumaru, se mai gândeşte dacă îl primeşte sau nu şi îi transmite că decizia o vor lua colegii din partid, în cadrul Comitetului Executiv.

    marius-vlaicu-2

    Președintele Partidului Social Democrat Gorj, Florin Cârciumaru, a anunțat că social-democraţii vor analiza în Comitetului Executiv revenirea lui Marius Vlaicu în partid. Fostul subprefect de Gorj, Marius Vlaicu, a activat ani buni la PSD până în 2011, când a părăsit formațiunea pentru a se înscrie în UNPR. Atunci, Vlaicu şi-a acuzat dur colegii din PSD, iar după cinci ani, acesta a anunţat că vrea să revină la PSD pe motiv că nu doreşte ca UNPR să facă alianţă cu partidul lui Traian Băsescu. Florin Cârciumaru, liderul PSD Gorj, a precizat că va da spre analiză cererea lui Vlaicu de a se înscrie din nou în partid. „Este normal că vom discuta în cadrul Biroului Permanent solicitarea domnului Marius Vlaicu. Dumnealui a fost colegul nostru. Sunt sigur că după experienţa pe care a avut-o privind plecarea de la PSD către alt partid va veni mai hotărât ca niciodată să rămână în PSD şi să facă treabă alături de pesediştii care fac parte din PSD Gorj”, a mai spus Cârciumaru care pare să fi uitat scandalul făcut de Vlaicu în momentul plecării din PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: