Un senator este acuzat că a început campania electorală pe seama CEO

0
15

Liderul de sindicat Nelu Roşca este la cuţite cu senatorul Dian Popescu, după ce acesta încearcă maximizeze în spaţiul public subiectul CEO. După ce şi- a arogat toate meritele în legătură cu modificările la Legea Energiei, acum este preocupat de stocurile de cărbune şi cere demisii. Această preocupare de dinainte de campania electorală este taxată dur de liderul de sindicat, Nelu Roşca. Acesta îi aminteşte lui Dian Popescu, că până acum, nu a făcut nimic pentru Complexul Oltenia şi că vrea doar să ia voturile minerilor.

dian-popescu

„Până acum ce a făcut Dian, când erau abuzuri evidente în CEO şi Ciurel încălca legi peste legi. Ce a făcut Dian? L- a apucat grija de CEO? Dian Popescu a intrat în campanie şi crede că prin ieşiri din astea va acapara voturile oamenilor. I -aş aminti lui Dian Popescu că la alegerile parlamentare din 2012, când dânsul era într- o situaţie delicată, Nelu Roşca a fost abordat de Dian Popescu pentru a- l sprijini în campanie şi cu greu a închis colegiul, iar contribuţia mea la a avea acest mandat de senator este una majoră,” îi aminetşte Nelu Roşca senatorului.

Scandalul între cei doi a pornit după ce Dian Popescu a cerut demisia directorilor de la Divizia Miniera. „Le atrag atenţia foarte serios că am aflat cum operează cu cărbunele. Să-şi lase interesele mărunte şi şpăgile mărunte, prin complex, pentru că nu ne putem juca, unii luptă la Bucureşti cu un sistem întreg financiar, iar ei se ocupă de jocuri mărunte în complex, fără să producă. Le atrag atenţia că voi face conferinţă special pentru Divizia Minieră. Dacă nu se potolesc şi nu trec la treabă îi vom lua în analiză şi că le vom cere să plece”, a spus Dian Popescu în presa locală.

Dian Popescu este printre puţinii parlamentari de Gorj care nu a fost de acord cu schimbarea lui Laurenţiu Ciurel din funcţie. Deşi a avut momente când l -a şi criticat, în prezent Dian Popescu şi Laurenţiu Ciurel, apar ca un cuplu care vrea să salveze CEO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here