spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesUrzeala Tronurilor în PSD! Aurel Popescu, mazilit de Adrian Tudor?

    Urzeala Tronurilor în PSD! Aurel Popescu, mazilit de Adrian Tudor?

    Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, victimă a unui complot pus la cale chiar de către celălalt viceprimar PSD, Adrian Tudor. Asta susțin anumite surse politice citate de o publicație online. Potrivit scenariului, Aurel Popescu ar urma să fie zburat din fotoliul de viceprimar, urmând ca Adrian Tudor să se pregătească pentru a candida la primărie în 2020. Tudor dezminte informațiile și spune că relația dintre el și Popescu este mai bună ca oricând. Nu l-a convins însă pe liderul de la județ, Florin Cârciumaru, care anunță că îi va băga în ședință pe cei doi.

    Zvonurile că ambii viceprimari PSD ai municipiului Târgu Jiu sunt la cuțite au fost preluate de o publicație online, însă Adrian Tudor spune că nu are de gând să îl lase pe Aurel Popescu fără funcția politică și cea administrativă și pune totul pe seama gurilor rele din PNL. „Adrian Tudor este cel care a cerut în Biroul Permanent Municipal un vot pentru a oferi în continuare încrederea echipei de la municipiu domnului președinte Aurel Popescu. Probabil, cei de la PNL, dacă nu au inițiative pentru cetățeni, vin cu astfel de zvonuri. Cineva încearcă să scoată pe piață tot felul de astfel de știri pentru a destabiliza echipa PSD. A mai fost un subiect că la nivel de județ se încearcă înlocuirea președintelui. La PSD chiar nu urmărim să ne luăm gâtul între noi”, a declarat Adrian Tudor.

    „Nu iau în calcul o candidatură”

    Deși se bucură în continuare de susținerea lui Florin Cârciumaru, Adrian Tudor spune că nu se pregătește pentru o candidatură la primărie. „Este posibil orice în 2020. Nu îmi doresc acest lucru și, cel puțin în acest moment, nu iau în calcul o candidatură la primărie. E adevărat că trebuie să îți și dorești, dar contează cel mai mult ce spun cetățenii și ce spune organizația de partid. Am trecut printr-un duș rece la alegerile locale. Relația dintre mine și domnul Aurel Popescu este mai bună ca niciodată. Faptul că lucrăm bine în echipă îi deranjează pe foarte mulți. Dacă cineva din partid nu îl dorește pe Aurel Popescu sau pe Adrian Tudor, e liber să iasă și să spună acest lucru. Nu l-am auzit pe primarul Romanescu să spună că dimineața, la prânz și seara, cei doi viceprimari PSD îi fac ceva rău la primărie și nu lucrează împreună. Aud asta doar de la corul de bocitoare de la PNL și din presa online aservită”, a mai transmis Tudor.

    „Nu este bine ceea ce se întâmplă”

    Convins că lucrurile încep să scape de sub control în sânul PSD, președintele Florin Cârciumaru vrea să pună capăt scandalurilor interne. Senatorul este nemulțumit și de reacția social-democraților din Consiliul Local și anunță o ședință cu scântei. „Nu este adevărat. Din punctul meu de vedere, totul este la nivel de zvon. Auzind și eu în spațiul public despre aceste lucruri, am discutat cu domnul Tudor și nu este adevărat. O să discut și cu domnul Popescu și chiar o să organizez o întâlnire cu echipa de la Târgu Jiu, nu numai pe această temă, ci și privind modul de colaborare cu ceilalți reprezentanți din Consiliul Local și cu domnul primar. Nu este corect și nu este bine ceea ce se întâmplă în momentul de față”, a reacționat Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: