spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăPoliticUseliştii aleg preşedintele ţării

    Useliştii aleg preşedintele ţării

    Peste 120 de uselişti gorjeni se vor deplasa la Bucureşti sâmbătă, pentru a participa la congresele organizate de PNL şi PSD. În cadrul congresului comun se vor face propuneri cu privire la candidatul ce va fi susţinut la funcţia de preşedinte al ţării şi la cea de premier.

    Din partea organizaţiei gorjene, la congresul organizat de Partidul Social Democrat se vor deplasa 100 de persoane, după cum a confirmat chiar vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu. „Peste 100 de persoane vom pleca la congresul PSD, la Bucureşti. Am înţeles că după întâlnirea din PSD va avea loc o alta la Romexpo cu liberalii şi conservatorii”, a mai declarat Ciprian Florescu. Vicepreşedintele PSD crede că în cadrul acestor întâlniri se vor reconfirma interdicţiile de colaborare cu democraţii, după alegerile din 2012. Şi liberalii se vor deplasa, sâmbătă, la Bucureşti la congresul organizat de propriul partid. Din partea PNL Gorj, 24 de persoane vor participa la congres. Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a declarat că la întâlnirea comună a USL se vor face publice susţinerile candidaţilor la funcţia de preşedinte al ţării şi la cea de premier. Liberalii îl susţin pe liderul Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României, Victor Ponta fiind favorit la cea de premier.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: