spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăPoliticVâlceanu nu se lasă mai prejos în scandalul cu Dian

    Vâlceanu nu se lasă mai prejos în scandalul cu Dian

    Senatorul PNL, Dian Popescu nu a reușit să obțină sediul vechiului PNL din Motru, deși apropiatul acestuia, Ion Cojocaru, fostul lider al PNL Motru a făcut toate demersurile posibile pentru a-l ajuta în acest sens pe fostul lider al liberalilor. Dian Popescu dorea să își deschidă în locația respectivă un cabinet parlamentar, crezând că noua conducere a PNL Motru își va muta birourile în sediul fostului PDL.

    dian-popescu

    Cu toate că s-au iscat numeroase dispute pe această temă, Dan Vâlceanu, co-președintele PNL Gorj afirmă că nu a fost vorba despre niciun scandal privind sediul respectiv, ci este vorba doar despre niște neconcordanțe între membri de partid. Dian Popescu este de ceva timp un critic al celor doi copreşedinţi ai PNL Gorj, Tudor Barbu şi Dan Vîlceanu, cel din urmă afirmând că situația a fost clarificată, conducerea județeană a PNL nedorind înstrăinarea sediului, pe motiv că va fi folosit pentru desfășurarea anumitor activități, fiind sediu privat. „Nu e un scandal la Motru. Au fost anumite neclarităţi şi neconcordanţe în acţiunile unor membri de partid. Lucrurile au fost reglate rapid şi nu se mai întâmplă nimic. A existat o invenţie a unor colegi de a înstrăina sediul partidului. Lucrul acesta nu se poate întâmpla. PNL Motru rămâne cu un sediu în acre PNL îşi desfăşoară activitatea, iar celălalt sediu, care este proprietatea partidului, va fi folosit la alte activităţi”, a declarat Vâlceanu despre conflictul iscat de Dian Popescu între liberalii din Motru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: