spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăPoliticVictor Ponta: Guvernul va respecta toate deciziile CCR

    Victor Ponta: Guvernul va respecta toate deciziile CCR

    Guvernul României va respecta toate deciziile Curţii Constituţionale şi va lua toate măsurile administrative pentru punerea lor în aplicare, a declarat miercuri, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. „Am venit aici pentru a-i reasigura pe partenerii şi prietenii europeni că România a fost şi este o ţară europeană şi democratică care respectă statul de drept şi principiile constituţionale şi că toate luptele politice interne vor respecta regulile democratice şi constituţionale. De aceea, l-am informat pe preşedintele PE despre deciziile CCR, decizii care au fost publicate ieri. CCR a decis că procedurile de suspendare a preşedintelui de către Parlament – şi subliniez că Guvernul nu îl poate suspenda pe preşedinte, ci doar Parlamentul, potrivit prevederilor constituţionale – au respectat toate prevederile constituţionale. De asemenea, CCR a decis că va avea loc un referendum pe 29 iulie, iar populaţia se va pronunţa pentru sau contra înlocuirii preşedintelui. Guvernul a luat notă şi va respecta deplin toate deciziile CCR şi va organiza referendumul într-o manieră legală şi obiectivă, de asemenea luând în considerare că referendumul va fi considerat valid dacă cel puţin jumătate din electorat se va prezenta la urne”, a spus premierul român. „Vom face toţi paşii de care este nevoie pentru ca totul să fie constituţional, să nu existe nici o îndoială asupra constituţionalităţii referendumului”, a insistat premierul român. „Trebuie să redăm încrederea că instituţiile din România funcţionează”, a spus Victor Ponta, adăugând: „România este o ţară ce respectă standardele europene şi, personal, sunt deplin angajat să arăt că noua majoritate parlamentară, noul guvern şi coaliţia care are un sprijin popular imens acum în România sunt decise şi angajate să ia toate măsurile necesare nu numai pentru a asigura supremaţia legii şi a standardelor europene, dar şi pentru a pune în aplicare reformele structurale pentru a ne păstra stabilitatea politică, economică şi socială, pentru a îndeplini toate cerinţele şi acordurile cu instituţiile financiare internaţionale şi a demonstra că România este un partener activ şi serios în Uniunea Europeană”, a mai spus premierul român.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: