spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticVulpe dă în judecată ANI

    Vulpe dă în judecată ANI

    Primarul localităţii Câlnic, Dumitru Vulpe, a contestat în instanţă decizia Agenţiei Naţionale de Integritate prin care a fot declarat incompatibil. Acum, Dumitru Vulpe aşteaptă primul termen pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

    Un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a creat o pseudo-problemă pentru primarul comunei Câlnic. Astfel, reprezentanţii ANI susţineau în comunicatul de presă emis că Dumitru Vulpe s-a aflat, în perioada 19.06.2008-până în prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei Câlnic, cât și calitățile de administrator în cadrul a două societăţi. Încă de la publicarea comunicatului de către ANI, primarul Dumitru Vulpe a declarat că este nevinovat. Ca şi atunci, şi acum primarul Dumitru Vulpe a declarat că: „am în faţă documentul notarial prin care în 2008 când am devenit primar am cedat părţile sociale (50%) pe care le deţineam la SC Vulmid SRL. Nu am fost niciodată administrator la Minprest Serv S.A ci doar în Consiliul de Administraţie iar la momentul preluării mandatului de primar, am fost înlocuit din această calitate. Probabil că cei de la ANI au folosit datele de la Registrul Comerţului, neactualizate. Aşa cum a declarat, primarul Dumitru Vulpe a contestat în instanţă decizia de incompatibilitate dată de ANI. „Aştept citaţia pentru primul termen de la Tribunal şi voi demonstra că nu mă aflu în incompatibilitate. Îmi voi demonstra nevinovăţia”, a mai spus primarul. Dumitru Vulpe nu este singurul care contestă decizia dată de Agenţia Naţională de Integritate. Astfel de decizii au fost luate şi de către primarul localităţii Slivileşti Sorin Bucurescu, dar şi uneperistul Marius Vlaicu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: