spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticWeber, Costoiu, Maioreanu şi „adunătura de babe” din Parlament

    Weber, Costoiu, Maioreanu şi „adunătura de babe” din Parlament

    Doi parlamentari în funcţie, Mihai Weber şi Mihnea Costoiu, dar şi Andrei Maioreanu, aspirând la Parlament, sunt consideraţi nepotriviţi pentru fotoliile de parlamentari. Afirmaţia aparţine lui Nicolae Mischie, fost lider al PSD Gorj. În schimb, acesta îl vede potrivit pentru Parlament pe Ion Călinoiu, fostul său subaltern politic şi administrativ.

    nicolae-mischie-deschidere-an-ucbNicolae Mischie, fostul lider al PSD Gorj, se bazează pe experienţa politică pe care Ion Călinoiu a acumulat-o în ceea ce priveşte listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare. Fost şef al judeţului, Mischie îi consideră total nepotriviţi pentru încă un post de parlamentar pe Mihai Weber şi Mihnea Costoiu şi nici pe Andrei Maioreanu, pesedist care doreşte să ajungă în toamnă în Parlament. Fost social-democrat, Nicolae Mischie are păreri rezervate şi în ceea ce priveşte eventualele candidaturi ale foştilor prefecţi, Alin Văcaru şi Claudiu Teodorescu, Mischie precizând că Parlamentul nu este o „adunătură de babe”. „Din cei pe care îi amintirăţi, pe niciunul nu-l văd bun pentru Parlament. Călinoiu sigur că da. Călinoiu are o experienţă pe care poate să o fructifice prin intermediul Parlamentului şi poate să aducă un spor de consideraţie pentru judeţ. Călinoiu are în spate nişte ani de activitate în Consiliul Judeţean, are o experienţă pozitivă. În Parlament trebuie să ajungă cei care vor să facă treabă. Dacă către Parlament se îndreaptă cei care nu au nicio chemare şi doar din dorinţa de a avea un loc călduţ, nu au ce căuta. Parlamentul este locul unde omul ales trebuie să-şi dispute întâietatea cu ceilalţi şi unde trebuie să dovedească că este consacrat trup şi suflet comunităţii pe care o reprezintă. Dacă nu este nutrit de asemenea sentimente, nu are ce căuta acolo. În Parlament avem nevoie de oameni pricepuţi, serioşi care să acţioneze cu tragere de inimă în folosul comunităţii. Dacă nu se duce să se lupte pentru comunitate, nu are ce căuta acolo”, şi-a spus părerea Nicolae Mischie, fost şef al judeţului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: