Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a marcat prima acțiune dedicate celor 65 de ani de prezență românească în UNESCO. Președintele Comisiei, deputatul Mihai Weber a transmis că discuțiile au vizat, în special, promovarea bunurilor românești.
”Patrimoniul mondial UNESCO din România, provocări și soluții” a fost primul eveniment din seria celor pe care Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO le va organiza, în 2021, pentru a marca 65 de ani de prezență românească în UNESCO. “Problemele patrimoniului nu trebuie să aibă culoare politică. Cele trei ore de dezbateri au adus în atenție inclusiv dificultățile întâmpinate în salvarea, gestionarea și promovarea bunurilor românești înscrise în UNESCO. Este nevoie de o armonizare a legislației, de modificări și inițiative legislative și, evident, este nevoie de mai multe fonduri alocate. Participarea a fost una pe măsura subiectului aflat în discuție și le mulțumesc pentru prezență președinților Senatului, Anca Dragu, și președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Alături de colegii din comisie, am discutat cu: Excelența Sa, Simona Miculescu, Ambasadorul României la UNESCO, consilierul prezidențial Sergiu Nistor, reprezentanți ai Academiei Române, Patriarhiei Române, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Institutului Național al Patrimoniului, ai Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ai consiliilor județene și ai societății civile”, a transmis președintele Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, Mihai Weber.
România, fără niciun obiectiv în UNESCO
În acest moment, niciunul dintre monumentele românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO nu are un plan de management aplicabil. De cinci ani, nu există un cadru legal pentru protecția și gestiunea monumentelor românești înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, iar în lipsa acestuia, planurile de management nu pot fi elaborate, iar comitetele de gestiune nu se pot înființa, conform prevederilor UNESCO.
Fondurile alocate prin Programul Național de Restaurare, al Ministerului Culturii, sunt insuficiente și poate ar fi momentul să ne gândim la o alocare anuală a unui procent fix din acest program, către monumentele UNESCO. Astfel, s-ar putea identifica prioritățile, nevoile imediate și ar exista o predictibilitate a intervențiilor.
