spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCredeţi că vor mai urma excluderi de consilieri locali şi la alte...

    Credeţi că vor mai urma excluderi de consilieri locali şi la alte partide? Ce schimbări credeţi că vor urma pe plan politic, având în vedere că se apropie alegerile?

    „În politică totul e posibil atâta timp cât regulile se schimbă şi în timpul jocului după bunul plac al „arbitrului” de la centru. Obiectivul fiecărui partid politic îl constituie scorul după fiecare meci (la fiecare primărie, la fiecare judeţ) şi locul ocupat în clasament la sfârşitul campionatului, adică la fiecare patru ani, la alegerile parlamentare şi la cinci ani la cele prezidenţiale. Cu tot respectul pentru bunele intenţii ale domnului Ruşeţ dar el ştie foarte bine că dacă vrea să facă curăţenie (aşa cum îl cunosc eu) rămâne un preşedinte al unui partid de buzunar. Criteriile de excludere sunt subiective (negociate cu „victimele”) şi apreciate de electorat (ajuns la o adolescenţă politică deja) ca diversioniste în scopul „sancţionării” celor care au adus prejudicii de imagine partidului. În vest (acum poate şi la noi), prostituatele de lux, după o perioadă, îşi mută domiciliul, îşi deschid o afacere şi se căsătoresc virgine. În politică, unde longevitatea nu are limite, nu cunosc cazuri similare, în care aceşti politicieni de profesie, să se retragă la o viaţă normală. Toate partidele vor să facă o „deratizare” cu miros plăcut, pentru a diminua din mizeria cu care au tratat electoratul în ultimii douăzeci de ani. După douăzeci de ani de politică, fără munca concretă, toţi „politicieni”, dar absolut toţi, au un miros care nu dispare nici cu cel mai puternic parfum. Pe mine nu mă impresionează machiajul partidelor politice, mă îngrijorează disperarea electoratului debusolat care nu va merge la vot şi cel uşor vandabil care va merge la vot. Cei care nu vor merge la vot îşi vor da votul pentru actuala putere, care va câştiga prin toate mijloacele posibile. Pasul următor PDL, UDMR şi UNPR îşi vor trimite liderii centrali la locali în schimb de experienţă în Rusia” Nicu Bercea

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: