spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriCum apreciaţi propunerea unor senatori independaţi, potrivit cărei toţi viitori candidaţi la...

    Cum apreciaţi propunerea unor senatori independaţi, potrivit cărei toţi viitori candidaţi la funcţii de demnitate publică să facă un examen psihologic şi psihiatric?

    „Mi se pare normal că daca vrei să reprezinţi alegătorii să ştie care este starea ta de sănătate fizică şi mentală. Nu consider ca fiind ceva care te-ar înjosi, mai degrabă evitarea examenului creează ipoteza că cel în cauză are probleme care trebuie ţinute secret”. Ionică

    „Aceşti „independenţi”, ar trebui să-şi facă în primul rând  ei un examen psihologic şi psihiatric poate îşi vor da seama de nivelul limitat al gândirii lor inventive pentru salvarea României. Un om care gândeşte aşa ori este bolnav ori este beat ori este tâmpit ori este frustrat ori este cusurgiu ori este dus. Pe mine chiar nu mă interesează cât este de sănătos un demnitar, pe mine mă interesează cât râu sau cat bine-mi face mie, noua românilor. În legislaţia românească nu sunt condamnaţi nici prostii, nici beţivii (în afară de conducătorii auto), nici cusurgii, nici altele excepţii de la omul normal, atâta timp cât nu afectează liniştea şi ordinea publică. Aţi văzut dumneavoastră candidaţi la o funcţie demnitară care îşi etalează în faţa electoratului infirmităţile? Ei, fiindcă scopul scuză mijloacele, au două obiective: să obţină cât mai multe voturi de la săraci şi cât mai multe fonduri electorale de la bogaţi, promiţându-le fiecărora că-i vor proteja de ceilalţi. Acesta este comportamentul în campania electorală care ţine până ajunge la putere. Puterea este catalizatorul care accelerează accentuarea interesului personal ea dezvăluie infirmităţile ascunse din campanie, ea îmbolnăveşte oameni sănătoşi. Demnitarii trebuie judecaţi pentru faptele lor. Am văzut demnitari mediocri cu o activitate si un comportament ireproşabil şi-am văzut sclipiri extraterestre cu un comportament animalic sălbatic, dictatorial, cu inima de piatră. Părerea mea este că aceşti senatori, aduşi cu pluta politică în parlament, s-au trezit gândind cu voce în speranţa că vor fi aplaudaţi. Le acord o bilă neagră”. Luminona

    „Trebuia mai de mult să vină această propunere, la câţi politicieni labili avem. Cu atât mai mult cu cât, cei care ocupă înalte funcţii în stat ajung să uite de unde au plecat şi „o fac pe nebunii”. Un examen psihologic ar fi exact testul de care au nevoie să dovedească celor care îşi dau girul că au integritate psihică şi morală. Eu aş pleda pentru o examinare psihiatrică şi psihologică pentru toţi politicienii, nu doar pentru demnitarii „unşi” cu toate alifiile, dar va mai trece o vreme până să o vedem şi pe asta…”. Luminiţa

    „Propunerea, fie venită de la independenţi, fie de la alte formaţiuni politice, mai puţin interesează. Important este ca din propunere, să ajungă hotărâre şi atunci să vedem pe unde scot cămaşa cei care la oratorie nu-i întrece nimeni, dar la fapte, sunt codaşi. De oameni echilibraţi şi de caracter avem nevoie în ţara asta, iar ca şi înalţi funcţionari de stat, asta ar trebui să fie condiţie esenţială. Nu de alta, dar examenul poate să pună la locul lor pe cei care merită, iar pe alţii să-i impulsioneze la a face şi mai mult pentru ţara asta.” Simona

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: