spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGorjenii fug de vaccinul produs de Astra Zeneca

    Gorjenii fug de vaccinul produs de Astra Zeneca

    Vaccinul produs de compania Astra Zeneca este ocolit de cetățenii din Gorj. Acest Lucru este recunoscut chiar de către conducerea Direcției de Sănătate Publică Gorj. Din acest motiv a și fost luată decizia ca dozele de vaccin de la Astra Zeneca să fie aduse în numai trei centre din cele peste 20 existente la nivelul județului Gorj.

    Reprezentații Direcției de Sănătate Publică Gorj au precizat că numărul mediu al celor vaccinați cu Astra Zeneca este de 10 – 20 de persoane în fiecare zi. Sunt perioade în care și mai puțini beneficiari ai vaccinului se prezintă la centrele de vaccinare, motivul fiind reticența față de vaccinul amintit. De altfel, serul respectiv este adus doar o dată pe săptămână în centrele din județ. Spre deosebire de dozele de la Astra Zeneca, vaccinul de la Pfizer este aprovizionat la fiecare trei zile, fiind în topul celor preferate de public.

    Este de precizat că autoritățile locale și centrale au anunțat că trebuie să crească numărul de doze administrate, pentru a se ajunge la imunitatea de masă. Autoritățile centrale au și cerut implicarea primarilor și a clerului pentru mobilizarea populației, ca aceasta să se prezinte la centrele de vaccinare. De asemenea, în campania de vaccinare vor fi implicați și medicii de familie. De altfel, 50 de medici de familie din 220 au fost de acord să participe la acțiunile de administrare a serului pentru imunizarea împotriva coronvirusului. Acest lucru se va întâmpla în momentul în care vor fi aduse și primele doze de vaccin produs de compania Johnson. Serul respectiv se administrează într-o singură doză și este cel mai ușor de păstra

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: