spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGorjenii, puși să aștepte și anul acesta după vaccin! Sezonul gripal, decalat...

    Gorjenii, puși să aștepte și anul acesta după vaccin! Sezonul gripal, decalat din vorbe!

    Gorjenii care vor să se vaccineze împotriva gripei mai au de așteptat. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică nu au reușit nici anul acesta să obțină dozele de vaccin antigripal la începutul sezonului rece, iar flacoanele lipsesc cu desăvârșire din cabinetele medicilor de familie. Aceștia le transmit persoanelor cu imunitate scăzută că nu există motive de îngrijorare, deoarece, potrivit ultimelor cercetări științifice, vârful sezonului de gripă…s-a decalat spre primăvară.

    Ca în fiecare an, sistemul de sănătate publică îi pune pe oameni să mai aștepte atunci când vor să se vaccineze împotriva gripei, iar dozele cu vaccin ajung în cabinetele medicilor chiar și la final de decembrie. Specialiștii DSP Gorj spun că ei au solicitat deja vaccinul, însă nu știu când le va fi trimis de la centru. Potrivit Elenei Sfârlează, directorul adjunct al DSP, puținele doze existente în acest moment sunt disponibile doar cadrelor medicale, nu și populației.

    „Nu există vaccin antigripal la medicii de familie”

    Din păcate, nici numărul exact al dozelor care vor ajunge în Gorj nu este cunoscut, însă șefii DSP speră să fie suficiente flacoane cu vaccin antigripal pentru populație. „În prezent avem distribuite în teritoriu 220 de doze de vaccin antigripal pentru spitale, pentru personalul medical, secțiile de ATI și Chirurgie și așteptăm tranșa a doua de vaccin antigripal pentru populațiile cu risc. Noi am făcut o solicitare de 20.000 de doze, dar vom vedea câte vor ajunge. Campania de vaccinare s-a mai decalat anul acesta, întrucât s-a constatat că nu sunt cazuri de gripă momentan și că vârful epidemiei de gripă s-ar fi deplasat, după studiile Organizației Mondiale a Sănătății, în luna martie, deci este bine să ne vaccinăm și în luna decembrie. Categoriile cu risc sunt persoanele peste 65 de ani, bolnavii cronici, cu diabet zaharat, cu neoplasme, cu tuberculoză, deci bolnavii care sunt târâți cu imunitate scăzută. Momentan nu există doze de vaccin antigripal la medicii de familie, numai la nivelul spitalului”, a declarat Elena Sfârlează.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: