spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLocalnicii din Cătunele care au decedat de COVID-19 au fost infectați în...

    Localnicii din Cătunele care au decedat de COVID-19 au fost infectați în spital

    Foto arhivă

    Cei doi localnici din comuna Cătunele care au murit zilele trecute, după ce au fost diagnosticați cu COVID-19, au fost infectați după ce au fost internați în spital. La această concluzie a ajuns primarul localității, Florinel Țuilă, care s-a ocupat de înmormântarea celor doi bătrâni cu vârste de 78 și 80 de ani, care sufereau și de alte comorbidități. „Au fost infectați după ce au fost la spital. Unul dintre ei a suferit o intervenție chirurgicală în Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu, după care a fost diagnosticat cu COVID-19“, a spus Florinel Țuilă, primarul, comunei Cătunele.

    Conduși pe ultimul drum fără familii

    Localnicii și nici familiile celor doi bătrâni decedați nu au participat la înmormântare. „Familiile se află în izolare la domiciliu și nu au putut participa, iar localnicilor le-a fost frică să se implice. Nu a avut cine să ducă steagul și crucea. Oamenilor le este teamă, dar cred că în mod nejustificat“, a mai precizat primarul comunei Cătunele.

    „Nu îmi este teamă de boală“

    Florinel Țuilă spune că el s-a ocupat de recunoașterea persoanelor decedate în spital: „Eu am scos morții din spital. Am mers și i-am recunoscut. Nu a avut cine, pentru că familia este izolată la domiciliu. Am luat o firmă autorizată cu care am colaborat și am făcut înmormântările. Locul de veci a fost făcut de primărie. Nu îmi este frică de boală, pentru că virusul este peste tot. Am fost și în spitalul de la Târgu Cărbunești să duc pachete cu alimente unor localnici care erau internați în spital cu COVID-19“, a mai adăugat primarul Florinel Țuilă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: