O fostă prezentatoare TV din Gorj prezintă „bubele“ sistemului medical, în lupta cu pandemia de COVID-19

0
1097

Carmen Trăistaru, o fostă prezentatoare de televiziune din județul Gorj, a povestit pe pagina sa de Facebook că are simptome de infectare cu SARS-CoV-2, dar că nu se simte atât de rău încât să apeleze la ambulanță ca să meargă la spital. Aceasta relatează că serviciul de testare la domiciliul nu funcționează în Gorj. Aceasta spune că a sunat pentru a fi testată la domiciliu, ca să evite o posibilă infectare a altor persoane, în cazul deplasării la un laborator, dar i s-a răspuns că serviciul nu este disponibil în Gorj. Carmen a transmis că boala debutează ca o răceală obișnuită, dar care nu trece cu tratamente obișnuite: „Dacă nu ai avut persoane apropiate care sa fi contactat virusul până acum, este posibil sa te trezești, la un moment dat, că îl ai chiar tu. Prima dată îți vei spune că e o banală răceală, hai gripă cel mult, că doar am intrat în sezon, consumi o cutie de Coldrex sau Theraflu, nu mai faci ceai in ibric, ci in oala de ciorbă, că ți se pare din ce in ce mai greu sa te deplasezi prin casă și, cu toate astea, vezi că nu-ți mai trece. Dispare poate durerea de gât, dar îți dai seama că aceasta se mută la cap, te ustură ochii care par din ce in ce mai injectați, apoi încep crampele musculare, de articulații, toracice și abdominale. Preocupat să te tratezi de răceala pe care crezi că o ai, este posibil sa nici nu sesizezi când îți dispar mirosul și gustul, dar când vezi că se varsă pe tine spirt sau carmol și nu simți nimic, deși nu ai nasul înfundat, începi să cam bănuiești. Te aștepți să-ți crească temperatura și te monitorizezi atent, apoi realizezi că trebuie să schimbi și medicația. Ai consumat deja suficient paracetamol și vezi că rezultatul e neschimbat. Dacă ciulești urechile in stânga și în dreapta poți afla cu ușurință cam ce se administrează în astfel de situații, trebuie doar sa faci rost de medicamente. Și aici ai doua variante: ori trimiți direct pe cineva la farmacie să-ti cumpere medicația, ori suni medicul de familie să trimită rețetă la cea mai apropiată farmacie și rogi o persoană apropiată să ți-o aducă acasă. Bun, acum ai „hapuri” pentru incă o săptămână. Nu te aștepta neapărat ca medicul sa te întrebe și de alte boli, dacă tu nu ai inițiativa sa ii spui, deși ar trebui să știe teoretic, doar e medic de familie, dar e bine sa arunci un ochi și pe prospect. Așa îți poți justifica cel puțin starea ulterioară foarte proastă, despre care nu știi dacă se datorează bolii in sine sau reacțiilor adverse după medicatie. Dar macar știi la ce sa te aștepți, nu? Eventual niste afecțiuni ale ficatului dacă nu le ai deja, pentru că, deși toată lumea știe că medicamentația agresiva afectează acest organ, protecție se dă doar pentru stomac. Bineînțeles dacă catadicsești să-ți cumperi, că așa ceva nu e gratuit. Ceva de genul: noi te tratăm, dar nu te și protejăm. Dacă tot stai acasă, fă-ți și tu un iaurt acolo, ceva, sau taie o frunză de Aloe Vera și combin-o cu miere. Tratamentul fiind stabilit, nu-ți rămâne decât să ți-l administrezi conștiincios, la intervale regulate, rezultatul putând să depindă, in acest caz, și de seriozitatea ta“.

„Statul te vrea internat dacă vrei să beneficiezi de serviciile sale“

Carmen Trăistaru spune că sistemul funcționează în mod ineficient și fără să se gândească la reducerea costurilor: „Zaci la pat țintuit de dureri și te gândești unde sa te duci. În spital știi deja că e nebunie și că numai tu lipsești probabil, în privat e vorba de niste bani și despre a ieși din casă, a merge pe stradă sau cu un mijloc de transport, trecând pe lângă alți oameni, cu masca evident, pe care, fără niciun fel de intenție, i-ai putea îmbolnăvi, că altfel nu s-ar impune izolarea, nu? Te mai gândești, te socotești, la ambulanță nu-ți vine să suni pentru că îți dai seama că nu ești atât de grav și poți încă respira normal. Nu se merită sa blochezi un echipaj, doar pentru a te duce in spital sa faci o testare. Oricum, tu iei tratament și ești mai bine, spitalul trebuie sa primească cazurile grave. Îți trece iar prin cap să pleci incognito, că doar medicul de familie te-a somat să te testezi, chiar daca tu te-ai plâns de bani, spunându-ți că și el și-a plătit vaccinurile (eu credeam că personalul medical le primește gratuit, la fel că și bolnavii cronic), dar se pare că iar am rămas în urma cu informațiile. Te îmbraci să ieși din casă și îți  spui că ar fi bine, totuși, să mai suni câteva persoane sa le întrebi cam cum se procedează în astfel de situații, pentru că ție, ieșitul asta din casă, conștient fiind că ești bolnav, îți dă cu rest. Orașul e mic si apelezi la rude, prieteni, cunoștințe, iar oamenii care vor sa te ajute îți spun că există posibilitatea testării la domiciliu. Bingo, ai dat peste soluția salvatoare, care nu te expune nici pe tine, nici pe alții. In plus, nu ar trebui sa blochezi nici o ambulanță, că doar nu ai nevoie de aparatura de pe autospeciala pentru o astfel de testare, ci doar de un kit pentru prelevarea de probe biologice și o persoană care știe să facă recoltarea.  Așa credeam eu, că astfel de testări nu impun neapărat prezența ambulanței, probele putând fi transportate la laborator cu orice mașină. Pun mana pe telefon și sun la 112. Aflu cu stupoare că nu se face testare la domiciliu, ci doar cu internare în spital, două zile. Pentru asta există ambulanță și personal, pentru o simpla vizita la domiciliu, în vederea recoltării unei banale probe, nu. Îi spun dispecerului că știu sigur că se poate, pentru că am în față actul semnat de Arafat care prevede asta, dar mi se transmite că sunt prea multe solicitări și că am fost înregistrată în baza de date. Nu știu la ce număr, câți mai sunt înaintea mea, în urma nici atât, asta nu am mai fost inspirată sa întreb. Mi s-a dat însă de înțeles că ar putea dura o săptămână. Pic pe gânduri și-mi repet: dacă mă duceam în spital se putea face testare, dacă stau acasă, nu. Cred că dacă mă lua ambulanță, mă și aducea înapoi după cele două zile, mai ales daca eram confirmată pozitiv, că doar nu mă lăsa să plec de nebună din spital. Concluzia? Exista disponibilitatea ca salvarea să facă două drumuri pentru mine, să stau două zile acolo, să-mi asigure mâncare, căldură, supraveghere medicala, dar nu poate să facă un singur drum, să mă testeze și să mă lase acasă. Evident, eu sunt de vina că nu vreau. De ce nu vreau? Pentru că internarea mea mi se pare inutilă, atâta timp cât nu pot să-mi facă mai mult decât ce pot eu sa fac acasă, pentru că mă gândeam că spitalele sunt și așa supraaglomerate, iar oamenii care lucrează acolo epuizați, pentru că asta impune costuri in plus, nu știu exact cat este ziua de spitalizare, și în primul rând, chiar daca am scris asta la urmă, pentru că mi-e frica sa nu plec cu o altă boală de acolo, singurele mele experiențe cu mediul spitalicesc, fiind urmate de consecințe de genul. De ce ți-ai dori în condițiile astea sa ajungi in spital, dacă n-ai fi condiționat la modul asta, cine nu ar refuza internarea, chiar și pentru două zile, dacă ar conștientiza că nu reprezintă un caz grav și că trebuie efectuat doar un banal test? Dar statul te vrea internat dacă vrei să beneficiezi de serviciile sale. Și de ce să cheltuiască mai puțini bani cu tine, când poate să cheltuiască mai mulți? De ce să facă salvarea doar un drum, deși nu ar trebui implicate în astfel de acțiuni, când poate să facă două și de ce sa nu te testezi tu in privat, dacă nu vrei sa ai de-a face cu toate astea? S-ar putea sa nu ai bani, dar asta chiar nu mai contează și nu interesează pe nimeni, cum nu interesează nici că un individ, posibil contaminat, se plimba liber pe străzi. Și în situația asta ne mai întrebăm de ce avem explozie de cazuri? Eu am încetat să mă mai întreb, număr doar zilele până când îmi pot face testul de anticorpi“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here