spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSănătatePoliţist din Penitenciarul Târgu Jiu, infectat cu noul coronavirus

    Poliţist din Penitenciarul Târgu Jiu, infectat cu noul coronavirus

    Un poliţist din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu a fost diagnosticat cu COVID-19.

    „La Penitenciarul Târgu Jiu, un polițist de penitenciare din cadrul sectorului administrativ a fost, de asemenea, confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Acesta se afla la domiciliu din data de 16.07.2020“, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

    Nu au apărut cazuri de infectare la deţinuţi

    La nivelul deţinuţilor din Penitenciarul Târgu Jiu nu au fost depistate cazuri de COVID-19.

    „La nivelul unității, pe lângă măsurile de prevenţie şi intervenţie stabilite prin Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, şi detaliate pentru cazurile anterioare, se menţine monitorizarea medicală a persoanelor custodiate, până la acest moment nefiind identificată simptomatologie specifică. În ambele situații, se aplică recomandările Direcțiilor de Sănătate Publică competente“, se mai arată în comunicatul de presă“, se mai precizează în comunicatul de presă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: