Semnal de alarmă tras de medicul rezident gorjean, cazul 3.000 de COVID-19 din România

0
6876

Cristina Hoară, în vârstă de 27 de ani, din Bumbești Jiu, medic rezident la Spitalul Clinic de Boli infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“ din București, a fost infectată cu noul tip de coronavirus și a stat 12 zile internată în spital. Aceasta susține, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că mulți dintre pacienții care cer să fie externați din spital ajung acasă într-o stare deteriorată și se roagă, apoi, să fie internați în spital. „Aud că prin piața Victoriei s-au adunat entuziaști non-COVID, am văzut și imaginile – unii cu mască (apăi credeți, ori ba?), strigând împotriva carantinării și internării obligatorii, în timp ce se înmulțesc cazurile de insuficiență respiratorie la domiciliu în cazul celor care au refuzat internarea sau s-au externat la cerere. Mersul acasă bolnav dă o falsă senzație de libertate, căci de fapt ești privat de supraveghere medicală, analize de control, tratament specific, care nu se poate urma la domiciliu fie prin prisma reacțiilor adverse posibile, fie datorită modului de administrare injectabil. Mergi acasă, ca apoi să rogi cu cerul și pământul să fii primit înapoi pentru că te sufoci în propria locuință. Și atunci ai vrea să se facă toate eforturile pentru tine. Uneori, tardiv. Mai exact, ce ai rezolvat? Toate astea pentru că nu poți suporta căldura/mâncarea din spital sau colegii de salon pentru 10-14 zile? Stupid“.

„Am ajuns să facem bine forțat“

Medicul rezident gorjean susține că cei care susțin în piață libertatea și ridicarea restricțiilor nu au avut în familie bolnavi de COVID-19: „Am senzația că suferim de principiul de democratită selectivă – ne cam fofilăm pe la alegeri că n-avem cu cine vota, deși s-a murit pentru dobândirea acestui drept, dar ne sinchisim de un drept fundamental în mod eronat – cel la libertate. În timp ce a rămâne la spital câteva zile îl satisface pe cel la viață. Cum trebuie să fii, să gândești, să nu înțelegi asta? Am ajuns să facem bine forțat. Probabil cine militează pentru așa ceva nu a văzut/avut în familie un caz COVID grav, cu plămâni „albi”, saturație în oxigen 80%, dispnee severă, tulburări de coagulare și altele care mai derivă de aici.

Vorbesc avizat, din ambele tabere – medic «de COVID», respectiv cazul confirmat nr. 3000 și ceva, cu 12 zile internare la activ“.

Cristina Hoară a obținut la examenul de rezidențiat din anul 2018 cel mai bun al doilea rezultat de la nivel național. De asemenea, ea a avut doi ani la rând în timpul Facultății de medicină media 10.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here