spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSănătateSute de copii cu afecțiuni respiratorii au ajuns la spital

    Sute de copii cu afecțiuni respiratorii au ajuns la spital

    Val de internări la Pediatrie

    Peste 500 de copii cu probleme respiratorii s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, în ultima săptămână și jumătate.

    „În perioada 10-21 decembrie, la Camera de Gardă Pediatrie s-au prezentat 522 de copii cu diverse afecțiuni respiratorii (pneumonii, viroze și bronșiolite), o mica parte dintre ei având nevoie și de internare. În aceeași perioadă, în Secția de Pediatrie au fost internați 55 de copii. Astăzi avem internați 22 de copii, dar am avut perioade în care zilnic erau și 33 de copii în secție. Cei mai mulți dintre pacienții internați au vârste cuprinse între câteva luni și 5 ani“, a spus Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Trei cazuri de COVID-19 la copii

    Dintre pacienții internați, marea majoritate au fost diagnosticați cu boală pulmonară interstițială (32 de cazuri), laringite și bronșiolite acute (8 cazuri), pneumonii (2 cazuri), au mai fost și pacienți diagnosticați cu amigdalită acută, rino faringite sau guturai comun, enteorocolite, anemii etc. „În perioada amintită, au fost și trei cazuri de COVID, în prezent, în secție, fiind internat un singur copil cu acest diagnostic. La internare, toți copiii sunt testați PCR pentru a afla dacă sunt infectați cu virusul SarS-CoV2, iar mamele sunt testate cu teste rapide (antigen)“, a menționat Mihaela Țicleanu.

    Creștere a numărului de cazuri

    Numărul de cazuri de copii cu afecțiuni respiratorii a crescut în ultima perioadă, mulți dintre copii având nevoie de o suplimentare de oxigen: „Severitatea afecțiunilor respiratorii a crescut în ultima perioadă, foarte mulți dintre micuții pacienți având nevoie de oxigeno-terapie. Insuficiențele respiratorii acute au afectat în mare parte copiii foarte mici, de la câteva săptămâni la nici jumătate de an. În medie, copiii au avut nevoie de 5 zile de internare în Secția Pediatrie pentru a se face bine, dar au fost și cazuri care au avut nevoie de peste 7 zile de internare. Virozele respiratorii au crescut comparativ cu lunile trecute, schimbarea vremii având efecte negative asupra sănătății celor mici. Medicii îi sfătuiesc pe părinți să evite zonele aglomerate, dar și contactul cu persoanele bolnave (răcite)“, au mai transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: