spot_img
10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocial1.300 de elevi din Motru primesc burse de la primărie

    1.300 de elevi din Motru primesc burse de la primărie

    Primăria Motru a virat școlilor aproape 2 miliarde și jumătate lei vechi, pentru acordarea burselor pentru elevi. Din anul școlar 2013-2014, elevii care urmează cursurile școlilor de pe raza municipiului Motru nu au mai beneficiat de burse de merit, de studiu sau de ajutor social.

    Anul acesta, în urma inițiativei primarului municipiului Motru, Gigel Jianu, elevii vor beneficia de stimulente financiare pentru sprijinirea educației. Astfel, sprijinirea elevilor cu rezultate bune la învățătură constituie o prioritate a actualei administrații. Conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 94/24.11.2016, inițiată de primarul Gigel Jianu, aproape 1.300 de elevi care urmează cursurile școlilor de pe raza municipiului Motru vor beneficia de burse astfel: un elev va primi bursă de performanță, 853 de burse de merit, 375 vor primi burse de studiu și alți 68 de elevi vor beneficia de burse de ajutor social. Aceste stimulente financiare se vor acorda conform hotărârii de consiliu și a prevederilor legale, urmând a fi ridicate de la casieriile unităților de învățământ.

    „Primăria Municipiului Motru a virat deja sumele necesare pentru acordarea acestor burse, în cuantum de 238.000 de lei, iar repartizarea burselor cade în sarcina directorilor de unități școlare, care sunt ordonatori secundari de credite, ei fiind și cei care au întocmit situațiile cu elevii care pot beneficia de aceste stimulente, în baza rezultatelor obținute la învățătură”, a spus Gigel Jianu, primarul municipiului Motru. De asemenea, trebuie amintit și faptul că în această perioadă, primarul a inițiat dialogul instituțional cu responsabilii instituțiilor de învățământ, în vederea configurării rețelei școlare pentru anul 2018-2019.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: