spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlines20 de localități din Gorj „în grija” noul operator de salubritate

    20 de localități din Gorj „în grija” noul operator de salubritate

    Crește numărul comunelor care încheie contracte cu noul operator de salubrizare ce desfășoară activitate și în județul Gorj. Ultimul edil care s-a alăturat celor care lupta împotriva deșeurilor este cel din Stejari, și acolo colectarea urmând să se facă selectiv, din poartă în poartă.

    Tot mai multe comune din județ se alătură noului operator de salubritate în lupta cu deșeurile menajere. La ora actuală sunt 20 de primării care au încheiat noi contracte, responsabilii pe această problemă declarând că pe finalul anului numărul primăriilor care nu vor mai duce grija gunoaielor se va dubla.  „De când am venit în administrația județeană mi-am propus ca acest județ să scape de deșeuri și se pare că încet, încet, cu ajutorul primarilor, am reușit să facem acest pas. În momentul de față avem un operator la nivelul județului care va ridica deșeuri din 20 de localități. Ultima discuție am avut-o cu primarul din Ștejari care avea această problemă, firma care lucra acolo nu a mai ridicat deșeurile dar acum s-a rezolvat și acolo. Din discuțiile avute cu primarii eu cred la începutul lui septembrie- octombrie, cel târziu,  cel puțin 40 de comune din acest județ vor veni în rândul acestei asociații făcute la nivel județean din care fac parte toate comunele. Inclusiv în zona Rânca se va rezolva problema. Nu s-a renunțat la vechiul operator ci noul operator a intrat doar pe zonele unde erau probleme. Acum este o mică concurență pe piața din Gorj, lucru care nu s-a întâmplat până mai de curând. Noul operator este firma SUPERCOM din București, are flotă nouă, cu un număr mare de angajați, cu o activitate în peste 4 județe.”, a declarat directorul SJGADAS Gorj Luis Popa.

    „Unde nu se vrea, nu se vrea!”

    Directorul Serviciului Județean  de Gestionare a Deșeurilor susține că față de comunele din județ, municipiul Târgu Jiu refuză orice colaborare. Zonele afectate din oraș de deșeurile menajere rămân o problemă în ciuda acțiunilor de voluntariat. „La nivelul municipiului, o spun în mod direct, problema deșeurilor s-a rezolvat doar pe moment, când au fost acțiuni de ecologizare. Și, față de restul județului, primăria nu a apelat niciodată la ajutorul nostru ca serviciu, practic consideră că poate rezolva singură această problemă, deci, fiecare să-și urmeze drumul. Cei care au înțeles ce le-am spus, nu mai au probleme cu deșeurile. Unde nu se vrea, nu se vrea!”, a mai declarat Popa.

    Te-ar mai putea interesa

    7 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: