spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlines200 de bebeluşi gorjeni cu probleme au rămas fără lapte praf

    200 de bebeluşi gorjeni cu probleme au rămas fără lapte praf

    Aproximativ 200 de bebeluşi cu probleme sociale sau de creştere din judeţul Gorj au rămas fără laptele praf distribuit gratuit prin medicii de familie. Ultima dată când cutiile cu lapte praf au fost distribuite a fost în luna octombrie a anului trecut, o nouă tranşă de lapte ar putea ajunge la Gorj abia în luna aprilie.

    Stocul de lapte praf destinat bebeluşilor s-a epuizat încă din luna octombrie a anului trecut. În acest sens, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj au făcut, de la finele anului 2013, nenumărate adrese către Ministerul Sănătăţii pentru refacerea stocului iar de fiecare dată reprezentanţii guvernului au transmis acelaşi răspuns: nu sunt bani. Într-un final, Ministerul Sănătăţii a alocat, pe hârtie, judeţului nostru suma de 90 de mii de lei pentru achiziţionarea de lapte praf. Problema este alta: acesta va putea fi achiziţionat abia din trimestrul al doilea al acestui an. „Acum au venit banii în sumă de 90 de mii de lei noi pentru programul de sănătate a femeii şi copiilor cu probleme. Sunt în jur de 200 de beneficiari pe tot judeţul Gorj. Numărul lor variază de la o lună la alta. Achiziţia laptelui se va face începând cu trimestrul doi al anului 2014. Nu se vor recupera restanţele”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Marius Boieriu.

    Nu au primit lapte praf din noiembrie

    Beneficiarii programului de distribuire a laptelui praf de la Ministerul Sănătăţii sunt bebeluşii cu probleme de creştere, dar şi copiii din familii cu venituri reduse. „Având în vedere că copiii sunt sub greutatea normală şi medicii noştri de familie completează fişele lunar, pe care noi le ducem la DSP Gorj. Din luna noiembrie nu am mai primit laptele praf necesar la unele familii care au un venit de 640 de lei pe lună şi alocaţia de stat a copiilor. Este foarte greu de spus că Ministerul Sănătăţii nu se gândeşte la aceşti copii care sunt viitorul ţării de aici înainte, care trebuie să aibă o hrănire corespunzătoare ca să fie dezvoltaţi aşa cum trebuie, să se integreze în societate”, a precizat referentul Primăriei Drăguţeşti, Elena Crăciunescu.

    Are doar 800 de lei pe lună

    Printr-o astfel de situaţie trece şi Daniel, un bebeluş în vârstă de doar 8 luni, din localitatea Drăguţeşti. Veniturile familiei sunt infime pe lângă necesităţile unui micuţ. Acestea ajung undeva la 800 de lei, iar laptele praf primit gratuit reprezenta hrana de zi cu zi. Acum, micuţul primeşte numai mâncare gătită şi sucuri de fructe. „Ne ajung greu banii că avem de cumpărat scutece, şerveţele, fructe şi legume pentru bebeluş. Soţul meu câştigă doar 600 de lei mai avem alocaţia copilului, dar este greu. Nu am mai primit lapte praf şi îi dăm numai piure de fructe şi legume şi supă”, a spus mama copilului, Daniela Drăghici. Alimentaţia din primii ani de viaţă este elementară iar laptele matern nu poate fi înlocuit decât cu lapte praf special conceput să acopere nevoia de vitamine şi minerale necesare dezvoltării armonioase. Restanţele de lapte praf nu vor fi recuperate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: