Mi-a plăcut foarte mult şi m-a impresionat această expresie oarecum insolită, dar atât de frecventă în limbajul cotidian, mai ales că ea aparţine unui economist cu notorietate în lumea afacerilor, mai exact, lui Mohamed El-Erian, managerul PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în titluri de stat din lume, care în publicaţia „The Guardian” apreciază că „Brusc, lumea s-a întors cu susul în jos: ţările bogate acumulează deficite mari şi în unele cazuri au trecut de la statutul de creditor la cel de debitor, în timp ce ţările sărace generează excedente şi acumulează mari cantităţi de active în străinătate, inclusiv titluri financiare ale ţărilor occidentale”, fapt care ilustrează, odată mai mult, că în contextul în care 2011 se apropie de sfârşit, ai sentimentul neverosimil că se dovedeşte un an atipic şi oarecum neobişnuit, fiindcă s-au prăbuşit regimuri, au fost răsturnaţi despoţi şi demagogi, au fost incendiate oraşe, iar capitalismul însuşi a început să se dezvăluie puţin haotic, aşa cum subliniază chiar BBC-ul, în cadrul unei ample analize consecrate evenimentelor care au marcat omenirea în acest an calendaristic şi socio-politic.
Anul evoluţiei haotice şi chiar contradictorii a capitalismului!
Simţim cu toţii că, de fapt, parcă trăim sfârşitul unui an în care domneşte o nemaiîntâlnită incoerenţă a viziunii asupra sensului vieţii, într-o societate în care ştiinţa şi tehnologia au atins praguri maxime, suportând decepţii, numeroase eşecuri şi deziluzii, fără să ne îndreptăm busola vieţuirii spre Cel ce a făcut toate, doar căutând cu obstinaţie bucuria, succesul imediat şi orice tip de reuşită înlăuntrul hotarelor lumii acesteia, în care predomină societatea multiofertantă care aduce înaintea contemporanului grăbit o mulţime de produse, minimalizând faptul că diverse posibilităţi de înnoire şi îmbunătăţire a traiului zilnic suferă o continuă fărâmiţare şi separare. Oricum, anul 2011 a fost un an tumultuos, cu mişcări protestatare izbucnite în întreaga lume arabă, cu un cutremur urmat de un tsunami devastator în Japonia şi masive proteste de stradă în întreaga lume, pe fondul evoluţiei haotice şi chiar contradictorii a capitalismului! Parcă dominaţi de senzaţia ciudată că timpul trece mai repede, fiecare om trăieşte această experienţă negativă a fărâmiţării şi a deznădejdii în propria sa viaţă şi în relaţiile sociale cu ceilalţi. Nu găseşte nicăieri echilibru şi este încercat şi epuizat continuu de frica instabilităţii, a nesiguranţei şi a ceea ce e mult mai greu de suportat, de frica morţii. Moartea a devenit obiect de studiu al medicilor, al psihologilor, al juriştilor, dar a început să dispară ca realitate imediată şi conştientă a fiecăruia dintre noi. Vrem să uităm de moarte, refuzăm orice cugetare la ultimul ceas al vieţii, sperând că hotarele existenţei din lumea aceasta sunt cât mai îndepărtate, iar toate aceste stări care ne frisonează şi ne tulbură considerabil, descumpănesc şi ne pun în faţa unor semne de întrebare! Eu însumi, cred că de multe ori, m-am întrebat care este frontiera dintre o ştire pe care o aştepţi oarecum nerăbdător şi alta care te surprinde, pentru că informaţia ca atare se dovedeşte şi o coborâre în tine a ceva care se află mai presus de inteligenţă, de talent sau de voinţă. Oricum, sfârşitul unui an calendaristic şi începutul Noului An te îndreptă mereu spre ideea de schimbare, chiar dacă nu ai în vedere o anumită schimbare subliniată de evenimentele produse în acest an sau o mişcare ce constă în aceea că modul în care primim şi consumăm ştiri a devenit la fel de important ca evenimentul în sine. Să fie anul 2011 momentul care marchează o cotitură în combaterea terorismului internaţional, pornind de la premisa că primul indiciu despre raidul care a dus la uciderea lui Osama Ben Laden nu a venit de la conferinţa de presă solemnă a preşedintelui Obama, ci de la unul dintre vecinii involuntari ai liderului Al-Qaida din Abbottabad, care a meditat cu voce tare pe Twitter despre elicopterul SUA care i-a tulburat brusc seara? Să fim serioşi, criza actuală a omenirii are rădăcini mai adânci, pentru că ea nu este doar un simplu guturai la nivel mondial! Pe bună dreptate, poate fi considerată criza în care banii vin şi pleacă, iar problemele provocate de ei, sau, mai degrabă, de lipsa lor, îşi găsesc rezolvarea cu mult mai greu decât ne putem noi imagina, fiindcă problemele apar mereu şi nu se vor rezolva niciodată întrutotul, iar criza spirituală a societăţii actuale, în general, şi a fiinţei umane, în particular, cu greu îşi află lecuirea!
„Ne aşteaptă vremuri dificile”(Dmitri Medvedev)!
Mai întotdeauna, hermeneutica actuală porneşte de la perspectiva limitată a omului obişnuit, a individului ca atare, iar ceea ce noi cerem de la un furnizor de informaţie şi ceea ce suntem pregătiţi să acceptăm din bagajul informaţional se raportează mai puţin la realitatea în care trăim decât la noi înşine. Emiţătorul nu comunică întotdeauna nişte adevăruri obiective, ci adevărurile pe care le percepe cel care lecturează ştirea, iar aceste adevăruri diferă de cele pe care le percepe o altă persoană, ba, poate chiar şi de adevărurile pe care acelaşi receptor le percepe cu altă ocazie peste ceva vreme. În contextul unei asemenea hermeneutici, contextul în sine, fie el şi revelat, nu deţine, în fond, niciun sens răsturnat, ci sensul care este dat absolut arbitrar de către circuitul informaţional animat de interese comerciale. Cel mai frecvent, “interpretările” sau selectările de informaţii sunt înţelese ca un fel de proiecţii condiţionate cultural, ca un sistem coerent de simboluri, care nu se dovedeşte decât unul dintre numeroasele sisteme de simboluri posibile în care „sus” şi „jos” nu sunt decât repere asumate! Am făcut această analiză mai abstractă, pentru a detalia faptul că fiinţa umană se identifică astăzi nu prin ceea ce este ea ontologic, ci prin ceea ce are în bagajul său educaţional, precum odinioară Feuerbach spunea că omul este ceea ce mănâncă. Însă, Schmemann a găsit răspuns la această eroare a lui Feuerbach. Aşa putem spune şi noi azi, că omul este cu adevărat identificat cu ceea ce are însuşit ca model comportamental, atunci când Îl are în sinea sa pe Însuşi Dumnezeu, când doreşte îmbogăţirea în Dumnezeu. Atunci, centralitatea ocupaţiilor lui nu mai este ţinută de lucrurile şi acţiunile antropocentriste, ci de lucrurile şi acţiunile care au legătură cu divinitatea! Dacă tot vorbim despre faptul că „lumea s-a întors cu susul în jos”, aş dori să amintesc despre ultimul mesaj adresat către naţiune, în calitatea sa de şef de stat, de către preşedintele rus, Dmitri Medvedev, atunci când subliniază că actuala criză economică globală poate dura câţiva ani, dar Rusia, nu are dreptul să se oprească din dezvoltare, pentru că „Ne aşteaptă vremuri dificile. Depresiunea economică poate continua câţiva ani, concurenţa pentru idei şi resurse va deveni mai acerbă, iar noi suntem în epicentrul acestei concurenţe. Dar chiar şi în aceste condiţii dificile, nu avem dreptul să încetinim dezvoltarea. O asemenea muncă necesită perseverenţă, forţe şi, desigur, timp, depăşirea inerţiei şi a multor stereotipuri învechite”, a subliniat Medvedev! Iar dacă ideile acestea pot fi considerate valabile pentru orice colţ al lumii în care trăim, poate că omul educat şi needucat, în asemenenea condiţii, devine un robot bun de muncă, o fiinţă care trebuie exploatată la maximum, iar în această filosofie a randamentului maxim, există şi lipsuri fundamentale: capacităţile creative, organizatorice, străfulgerările de entuziasm, spiritul de convingere, mimetismul celor care muncesc sau nu, inovaţia, toate acestea fiind lăsate la o parte pentru ideea fixă de eficacitate!
Anul 2011 a fost un an de ştiri majore şi de schimbări de viziune!
Poate că e bine să ne întrebăm şi să aflăm răspunsuri pertinente, dacă anul 2011 a fost un an de ştiri majore şi de schimbări de viziune asupra sistemelor politice, la fel ca 1956, 1968 sau 1989, sau este vorba doar de faptul că orice ştire care circulă prin „satul mondial” poate fi imediat preluată şi prelucrată cu un anume sens direcţionat spre „ţintă”, nu numai de către mass-media, ci şi de către „bloggeri”, „tweeteri” sau „googleri”, care o analizează dintr-un anumit punct de vedere, cu un gen de tentă filosofică, politică sau religioasă, lansându-se şi câteva teorii cunoscute ale conspiraţiei, astfel încât totul să pară mai profund şi cu mult mai complex, pentru a manipula şi a folosi eficient informaţia! Cred că vom avea şi în 2012 un scenariu asemănător, în contextul în care grupuri de protestatari vor mocni după nopţi de consumism de gherilă urbană, iar politicienii şi analiştii vor dezbate cu fervoare logistica suspendării site-urilor media de socializare, cu ajutorul cărora purtătorii de jachete cu glugă dedaţi jafurilor au pus deseori în acest an şi vor pune la cale, cu siguranţă, revoltele anului viitor! Şi ne-a mai arătat un lucru important, anul acesta, poate un adevăr incontestabil potrivit căruia foarte puţine evenimente majore rămân pur locale, deoarece efectele indirecte ale tsunamiului din Japonia au obligat guverne din întreaga lume să-şi revizuiască politicile nucleare, iar, în altă ordine de idei, se poate aprecia că dificultăţile economice dintr-un număr restrâns de ţări au afectat întreaga zonă euro şi au mers dincolo de aceasta, mai ales că protestatarii „indignaţi” din Spania au stabilit, poate fără voia lor, o adevărată agendă a mişcărilor „occupy” din New York, Londra şi alte părţi ale lumii. Cu gândul spre apocalipsa din calendarul mayaşilor, să nu uităm cataclismele naturale, cutremure, secetă, inundaţii, pentru că iată, se pare că inundaţiile din Thailanda au afectat zeci de fabrici de componente electronice din întreaga lume, ceea ce înseamnă că viitoarele laptopuri sau telefoane, diferite console de jocuri distractive ar putea costa mai mult, oriunde în lume, iar în acest proces cred că suntem cu toţii implicaţi mai mult sau mai puţin! Prin urmare, în astfel de condiţii, oameni buni, cum vom mai putea vorbi şi despre educaţia cea de toate zilele? Oare, ce mai înseamnă Educaţia omului, în timp ce învăţământul, ignorat şi pe alocuri ignorant, supus unor neîncetate reforme politizate şi cosmetizate, se zbate într-o situaţie dificilă? Cartea şi motivaţia învăţării, nu mai interesează nici măcar în vorbe, mai ales că demagogii le-au omis demult din promisiunile lor electorale, mulţi dintre aceştia clamând ostentativ despre mesianismul unei lumi secularizate, în care „susul” şi „josul” nu sunt decât vectorii unei lumi care pare a fi doar o imagine răsturnată!
