18.3 C
Târgu Jiu
vineri, iulie 10, 2020
Acasă Social 40 de tineri din 5 țări într-un schimb de experiență

40 de tineri din 5 țări într-un schimb de experiență

În perioada 01.07.2019 – 30.06.2020, Asociația Scout Society implementează proiectul “Find Yourself”, finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+.

În parteneriat cu alte patru organizații – Grupo Scout Eryteeia din Spania, Odred izvidjaca pomoraca Posejdon din Croația, CSOD din Slovenia si LUBLA din Cehia, Asociația Scout Society va organiza în perioada 15-26 iulie, la Novaci, un schimb de tineri, unde vor participa 40 de tineri și 5 lideri însoțitori din cele 5 țări.

Proiectul „Find yourself” a apărut datoritã problemelor care vizează sănătatea fizică si psihică la nivelul Uniunii Europene, dar și global, și din cauza lipsei incluziunii sociale, ca rezultat al subdezvoltării inteligenței emoționale, a empatiei și a simțului civic.

Scopul acestuia este de a ajuta tinerii să își mențină sănătatea fizică și mentală în parametrii optimi, de a îi mobiliza în practicarea sportului și de a îi face să își conștientizeze propiile emoții și să lucreze cu ele. În ceea ce privește incluziunea socială, scopul proiectului este de a-i face pe participanți să aibă mai multă bunatate, răbdare și toleranță cu cei din jurul lor, indiferent de situație, înțelegând că fiecare are probleme și greutăți.  Principalele obiective sunt: de a informa prin intermediul metodelor non-formale, cei 40 de tineri din cele 5 țări cu privire la un stil de viață sănătos, la rezolvarea problemelor emoționale, la protecția împotriva problemelor psihice și fizice și la integrarea celorlalți în comunitate.

În cadrul activităților organizate va fi încurajată dezvoltarea personală a celor 40 de tineri, prin asumarea unor experiențe si cunostințe noi, stimulând și implicarea tinerilor în rândul comunităților din care provin, prin aplicarea lucrurilor pe care le vor învăța în proiect, în randul celor din jur.

Pe termen lung „Find Yourself” va încuraja dezvoltarea emoțională, fizică și psihică a tinerilor, conștientizarea problemelor ce vizează sănătatea fizică și psihică și incluziunea socială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

BREAKING NEWS! Cristinel Rujan a demisionat din funcția de prefect

Cristinel Rujan, prefectul județului Gorj, a anunțat în direct la Radio Impact, în emisiunea ”Gorjul la Raport”, că demisionază din funcție ca urmare a...

Femeie de etnie romă diagnosticată cu COVID-19, decedată în spitalul din Târgu Cărbunești

O femeie de etnie romă din cartierul Obreja, din municipiul Târgu Jiu, diagnosticată cu COVID-19, a decedat, luni seara, în Spitalul de Urgență Târgu...

Vezi în ce partid s-a în scris Adrian Tudor!

Fostul viceprimar PSD Adrian Tudor nu renunță la politică. Alesul s-a înscris în Partidul Verde al cărui lider este actorul Florin Călinescu. Tudor va...

Spitalele din Gorj sunt pline cu pacienți cu COVID-19. În spitalul din Târgu Jiu nu mai este niciun pat liber

În cele două spitale din Gorj în care sunt tratați pacienți infectați cu noul coronavirus numărul celor care sunt internați a ajuns la cel...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini