spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesA renunţat la o slujbă stabilă la stat, pentru a lucra ca...

    A renunţat la o slujbă stabilă la stat, pentru a lucra ca taximetrist

    Cosmin Ularu, în vârstă de 42 de ani, din Târgu Jiu, lucrează ca taximetrist de aproximativ 20 de ani. Acesta a renunţat la o slujbă stabilă, în cadrul armatei, pentru a practica taximetria, pentru că este pasionat de această profesie. Nu regretă absolut deloc pasul pe care l-a făcut.

    „Am făcut şcoala prefesională la Colegiul Tehnic Tehnic „Gheorghe Magheru“ şi liceul l-am absolvit la vârsta de 40 de ani. Pot să fac o altă meserie, am calificarea necesară, dar fac ceea ce îmi place. Am lucrat doi ani de zile în cadrul armatei, ca bucătar.

    Practic activitatea de taximetrist de aproape 20 de ani. Am renunţat la slujba de la armată ca să mă fac taximetrist. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Un fost vecin mi-a propus atunci să practic taximetria. Mi s-a potrivit mănuşă aceasă meserie. Am avut o propunere ca să mă întorc în cadrul armatei şi să lucrez în continuare ca bucătar, dar nu regret o secundă că am renunţat la munca din armată. Banii nu înseamnă totul pe lumea asta“, povesteşte Cosmin Ularu.

    „Vezi şi auzi multe“

    Fiecare zi de muncă este diferită pentru Cosmin Ularu. Are multe amintiri cu clienţii pe care îi transportă unde doresc. De obicei îşi descarcă sufletul atunci când se află în maşină. „Am multe poveşti, pentru că vezi şi auzi multe, dar le ţin pentru mine. Ţine de secretul meseriei. Dacă meci cu un om de două – trei ori pe zi este normal că încep să-ţi povestească necazurile. Dar rămân acolo, în maşină. Am avut comenzi mai speciale: urmăriri de soţ sau de soţii“.

    Are clienţi fideli

    Cosmin are clienţi fideli pe care-i transportă chiar de când a început să practice taximetria. Ne mărturiseşte că s-a ataşat de unii dintre ei: „Este normal să se lege o prietenie cu cei pe care-i transport de când m-am apucat de taximetrie. Au încredere în mine“.

    Pandemia l-a afectat foarte mult 

    A trecut prin momente dificile în perioada restricţiilor de circulaţie impuse de pandemia de COVID-19. Ne-a afectat pandemia foarte mult. Cred că numărul comenzilor s-au redus şi cu 70% în perioada în care existau restricţiile de circulaţie. Înainte rămâneam cu 3.000-4.000 de lei pe lună, iar atunci ajunsesem să nu câştig nici 1.500 de lei, în condiţiile în care familia are nevoie de ajutorul meu“, ne mărturiseşte Cosmin.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: