spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialActorii celebrează astăzi Ziua Mondială a Teatrului

    Actorii celebrează astăzi Ziua Mondială a Teatrului

    În fiecare an, Institutul Internaţional de Teatru sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului şi de asemenea cu această ocazie publică un mesaj dedicat acestei zile aniversare. În acest an, înaintea spectacolului „Noaptea de la Volognes”, pe scena Teatrului „Elvira Godeanu” se va citi un mesaj semnat de John Malkovic, un mesaj care sigur va ajunge în inimile iubitorilor de artă şi frumos.

    „Sunt onorat de invitaţia Institutului Internaţional de Teatru al UNESCO de a saluta aniversarea a 50 de ani de la prima Zi Mondială a Teatrului. Voi adresa câteva gânduri succinte tuturor colegilor şi prietenilor mei din teatre. Vă doresc ca munca voastră să fie convingătoare şi originală. Vă doresc ca ea să fie profundă, să emoţioneze, să îndemne la reflecţie, să fie unică. Fie ca ea să ne ajute să medităm la ceea ce înseamnă să fii om, şi ca această meditaţie să fie binecuvântată cu suflet, sinceritate, inocenţă şi graţie. Vă doresc să învingeţi adversităţile, cenzura, sărăcia şi nihilismul, ceea ce mulţi dintre voi cu siguranţă vor fi obligaţi să facă. Vă doresc să fiţi binecuvântaţi cu talentul şi rigoarea necesare pentru a ne învăţa bătaia inimii umane în toată complexitatea ei, precum şi cu modestia şi curiozitatea necesare pentru a face din aceasta, munca voastră de o viaţă. Fie ca cei mai buni dintre voi – căci doar aceia, numai rareori şi pentru scurt timp vor reuşi – să fie în stare să ilustreze elementara întrebare: „cum este viaţa?”. Succes! Biografie: Actor, scenarist şi regizor american, John Malkovich este în primul rând actor de teatru. După ce a descoperit teatrul la începutul anilor 70, la Universitatea din Illinois, a înfiinţat celebra trupă de teatru Steppenwolf, împreună cu Terry Kinney, Jeff Perry şi Gary Sinise. Faima în cinema i-a adus-o interpretarea rolului Valmont din „Legături primejdioase”, în regia lui Stephen Frears, alături de Michelle Pfeiffer şi Glenn Close. După acest rol, un pas important în cariera sa, a jucat în peste 70 de filme, atât în SUA, cât şi în străinătate. Interpretarea unor roluri variate i-a adus două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, în Places in the Heart (1984) şi In the Line of Fire (1993), şi premii pentru rolurile din Killing Fields, The Dangerous Liaisons, Being John Malkovich şi Changeling. În 2011 a regizat a treia sa producţie teatrală la Paris, Les Liaisons Dangereuses, la Théâtre de l’Atelier, după succesele cu Hysteria (Marigny, 2002) şi The Good Canary (Comédie, 2007), pentru care a primit premiul Molière pentru regie. Manifestările care marchează Ziua Mondială a Teatrului se desfăşoară în toată lumea, sub diferite forme. Astăzi la Târgu-Jiu pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” se va juca spectacolul în premieră „Noaptea de la Volognes” de Eric Emmanuel Schmitt, un spectacol la care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de artă şi frumos, cei care pentru puţin timp vor să se detaşeze de lumea exterioară şi să intre într-o lume a visului şi a imaginaţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: