Vicepreşedintele PSD Gorj, Alecu Drăgoi, a fost condus sâmbătă, de Sânziene, pe ultimul drum. Acesta a fost înmormântat în cimitirul din satul Curtişoara, acolo unde locuia. Au fost prezenţi la înmormântare o serie de pesedişti de frunte, cum ar fi senatorul Florin Cârciumaru, deputatul Mihai Weber, preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Popescu, şi chiar deputatul Victor Ponta, fost prim-ministru. La înmormântare au venit şi oameni politici de la alte partide, cum ar fi Eftemie Popescu, purtător de cuvânt la ALDE.
Resuscitat la fața locului și UPU
Alecu Drăgoi (66 de ani) a murit joi, 22 iunie, în zona Iezureni, în timp ce se deplasa spre casă cu un autoturism Dacia Logan. Acesta a suferit un infarct la volanul maşinii sale, după care a intrat pe contrasens, a croşat o maşină care se deplasa regulamentar şi s-a oprit într-un cap de pod. A fost resuscitat la faţa locului, dar şi la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar nu a mai putut fi readus la viaţă.