spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialAmintiri de Dragobete

    Amintiri de Dragobete

    Și în acest an, Ziua îndrăgostiţilor la români, Dragobetele, a adus motive de bucurie, de depănat amintiri și de ce nu, o ocazie de profit pentru comercianții care și-au scos marfa la vânzare, în așteptarea primăverii. Cum mărțișoarele mai au de așteptat până a fi împărțite, comercianții s-au pregătit pentru o zi a iubirii, cu flori în buchete sau ghivece, care mai de care mai viu colorate și seducătoare.

    O dată în an este Dragobetele, așa ca trebuie să se profite la maxim de dubla ocazie de a oferi sau primi ceva în dar și de a depăna amintiri. Nu pentru toți târgujienii ziua s-a dovedit a fi un motiv îndeajuns de serios de a-și exprima prețuirea față de tradițiile românești, dar pentru alte cupluri în etate, 24 februarie nu a fost niciodată o simplă zi în calendar. Curtea se primenea, grâul se împărțea vieţuitoarelor și gândurile de bine umpleau sufletul. Nu avea nimic în comun cu Valentin-ul ,,made in America” și nici nu va avea vreodată, au fost de părere o parte din târgujienii îndrăgostiți de tradiții. „O sărbătoare de primăvară este Dragobetele pentru noi, ne aduce aminte de împerecherea păsărilor, venirea primăverii și este închinată și iubirii între tineri, dar este a noastră, a românilor, lăsată din strămoși”, a spus un târgujian, completat în depănatul amintirilor de soția sa. „Este o sărbătoare autohtonă. Eu o știu de la părinții mei, ei de la părinții lor, și copiii noștri o cunosc. Din amintirile mele, obieciul era să dai grâu la păsări, să se înmulțească precum bobul de grâu, de porumb și nu se muncea, așa știu de la mama, ca să ții departe uliul de păsări. Curtea se curăța, se primenea totul în jur, aceasta este semnificația zilei, nu are nimic de a face cu Valentine-ul împrumutat”, a precizat femeia.

    Florile, încântare pentru ochi și…atât

    Florile încă de la primele ore ale dimineții au așteptat să fie oferite de domni, doamelor, iar vânzătorii și-au pus speranța că Dragobtetele le va aduce ceva vânzare. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu vremurile de azi. „Copilul meu produce aceste flori, le îngrijim, le iubim, dar deși au venit domni să le privească, nu s-au grăbit să le cumpere, deocamdată. Prețurile sunt pentru toate buzunarele”, a declarat un florar.

    Tradițiile de Dragobete, amintirile unor vremuri apuse?!

    În vechime, 24 februarie marca începutul primăverii, ziua când natura se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își fac cuiburi, iar omul trebuie să ia parte la bucuria naturii. Fetele și băieţii se întâlneau să sărbătoreasca Dragobetele, pentru a ramâne îndrăgostiți pe parcursul întregului an. Lumea satului avea frumoase tradiții de Dragobete, unele care mai licăre din amintirile bunicilor. În vechime, exista credința că cine participă la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: