APIA Gorj a demarat controalele pe teren! Ce trebuie să ştie fermierii

0
14

APIA-gorjCentrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că a început controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la controlul pe teren – Campania 2017. Astfel, în perioada 03 iulie – 01 octombrie 2017, APIA Gorj efectuează controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la controlul pe teren, iar controlul aferent al unor obligaţii specifice va avea loc în iarna sau în primăvara anului următor. Eșantionul de control conține un număr de 3.045 dosare selectate pentru verificarea normelor de ecocondiționalitate, a schemelor de sprijin pe suprafață și în sectorul zootehnic, atât clasic cât şi prin teledetecţie.

Obligaţiile fermierilor

Obligațiile fermierilor selectați la control sunt următoarele: să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei; să prezinte inspectorilor informaţii şi documente legate de obiectul controlului; să delimiteze parcelele, la faţa locului, dacă pe parcelele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi cultură. Controlul se poate face şi în lipsa fermierului dacă, scopul pentru care a fost selectat fermierul la control, nu impune acest lucru. Este necesară prezenţa fermierului atunci când acesta a fost selectat cu scop control agromediu şi de asemenea pentru controlul cerințelor de ecocondiționalitate. În cazul în care fermierul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin devine neeligibil, anunţă conducerea APIA.

Controale şi în sectorul animalier

Începând cu data de 11 iulie 2017 şi până la termenul limită de 01 septembrie 2017, se va desfăşura controlul la faţa locului în vederea verificării respectării condiţiilor şi cerinţelor de accesare a schemelor de plată în sectorul animalier. În eşantionul de control au fost selectaţi pentru control prin metoda analizei de risc şi în mod aleatoric, un număr de 48 fermieri, dintre care 46 fermieri vor fi controlaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiilor şi cerinţelor pe schemele de plăţi ANT 9 (ajutoare naţionale tranzitorii pe caprine şi ovine) cu un efectiv de peste 9.000 de capete.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here