spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialAu început înscrierile pentru Festivalul-Concurs "Icoana-fereastră spre cer"

    Au început înscrierile pentru Festivalul-Concurs „Icoana-fereastră spre cer”

    Elevii şi liceenii din judeţele Gorj, Dolj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea au şansa de a se înscrie la Festivalul-concurs „Icoana-fereastră spre cer”, organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, patronată de Mitropolia Olteniei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Înscrierile se pot fae, potrivit reprezentanţilor fundaţiei, până pe data de 28 mai.

    Elevii şi liceenii gorjeni talentaţi la desen se pot înscrie la festivalul concurs „Icoana-fereastră spre cer”, organizat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, patronată de Mitropolia Olteniei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Astfel că, cei interesaţi sunt rugaţi să se prezinte cu lucrările realizate de ei la sediul fundaţiei situat în incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, strada „Mitropolit Firmilian” nr. 3. Festivalul se află la a VI-a ediţie, tema din acest an fiind „Sfinţi tămăduitori”. Elevii din clasele I-IV se pot înscrie la secţiunile: desen, acuarelă, icoane pe lemn şi sticlă, în timp ce elevii din ciclul gimnazial şi liceal se pot înscrie la secţiunile: acuarelă, icoane pe lemn şi sticlă. „Acest festival-concurs se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi va avea loc la începutul lunii iunie. Lucrările primite în concurs vor fi evaluate de către un juriu de specialitate, care va desemna icoanele câştigătoare, ţinând cont de o serie de criterii precum: încadrarea în tema concursului, creativitate şi originalitate, creativitate tehnică şi artistică”, a declarat Cristina Stamatoiu, director executiv al Fundaţiei „Cuvântul care zideşte”. Reprezentanţii Fundaţiei au declarat că scopul Festivalului-concurs „Icoana-fereastră spre cer” este promovarea desenului şi a picturii cu specific religios precum şi stimularea unor schimburi de experienţă între tinerii artişti. „De asemenea, concursul urmăreşte promovarea valenţelor educative ale religiei ortodoxe şi stimularea creativităţii tinerilor cu preocupări în domeniul artei religioase”, a adăugat Cristina Stamatoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: