spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAutorităţile şi politicienii gorjeni petrec Paştele în familie

    Autorităţile şi politicienii gorjeni petrec Paştele în familie

    Majoritatea politicienilor şi autorităţilor din Gorj păstrează tradiţia şi îşi petrec şi în acest an Paştele alături de familiile lor, deşi agenţiile de turism prezintă oferte care de care mai avantajoase.

    În mijlocul familiei şi prietenilor se va afla de Paşte şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care va merge în localitatea sa natală, Bălceşti de Vâlcea. Călinoiu susţine că nu s-a aprovizionat din magazine cu produsele tradiţionale, acestea fiind preparate în propria gospodărie. „Paştele ca şi celelalte sărbători tradiţionale le petrec în familie. Fraţii, nepoţii mei şi copiii suntem alături de părinţii mei la Bălceştii de Vâlcea, acolo voi merge şi în Noaptea de Înviere. La noi la Vâlcea nu e nevoie să cumpărăm miel. De când sunt eu părinţii mei au în gospodărie toate cele necesare şi găsim acolo un ied, doi, găsim tot ce ne trebuie”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean.

    Andrei preferă iedul

    Şi prefectul de Gorj, Liviu Andrei, va petrece Paştele în familie. În Noaptea de Înviere, prefectul va lua lumină de la Mănăstirea Lainici, după care va merge la ţară la Stejari pentru a sărbători în continuare. În fiecare an de Paşte mă duc la Mănăstirea Lainici cu familia să luăm lumină apoi ne ducem la Stejari la părinţii mei. Voi merge şi la cimitir şi voi aprinde lumânări morţilor noştri şi voi da de pomană aşa cum se obişnuieşte. A doua zi de Paşte voi merge şi la socrii, la prieteni la grătar. Am cumpărat şi miel deşi nu sunt un mare consumator de carne de miel. Am dat vreo 350 de lei pe miel, am găsit unul mare, dar mie îmi place la nebunie drobul. Eu prefer carnea de ied şi voi cumpăra cu un prieten de Paşte”, a declarat Liviu Andrei, prefect de Gorj.

    Filip, printre oameni

    În Noaptea de Înviere, primarul de la Rovinari, Dorin Filip, se va afla în rândul credincioşilor veniţi la Catedrala din oraş pentru a le ura acestora Hristos a Înviat şi La Mulţi Ani, după care se va retrage cu familia la casa părinţilor din Botorogi. „Sărbătorile Pascale le voi petrece în mijlocul rovinărenilor pentru că voi veni în noaptea de Înviere să primim lumină. Spre dimineaţă ne retragem la casele noastre un ciocnim un ou şi închinăm un pahar de vin împreună cu familia. Părinţii mei încă trăiesc, sunt la ţară şi au de toate, au porci, au miei, găini. Eu nu mănânc astfel de produse decât de la ţară, de 20 de ani. Nu sunt un adept al marketurilor”, a precizat Dorin Filip, primarul oraşului Rovinari.

    Morega şi-a luat miel ieftin

    Nici deputatul independent Dan Ilie Morega nu va pleca în vacanţă de Paşte, ci va petrece sfânta sărbătoare cu nepoţii şi familia. Morega va lua lumină în Noaptea de Înviere de la biserica din comuna sa natală, Padeş. „Eu sunt un om legat de glie, de oamenii mei din comuna Padeş şi nu voi merge la mănăstire în Noaptea de Înviere, ci voi fi la biserica din satul meu. Abia aştept să mă întâlnesc cu ei în ziua de Paşti, a doua zi. Produsele tradiţionale le am de la Padeş, mielul l-am cumpărat de la un cioban din Baia de Aramă, în urmă cu o săptămână şi am dat 15 lei pe kilogram, acum a crescut preţul”, a menţionat parlamentarul Dan Ilie Morega.

    Popescu are de toate pe masa de Paşti

    De asemenea, deputatul independent Cosmin Popescu va petrece sărbătorile pascale în familie, ca în fiecare an. „De mic mi-am petrecut sărbătorile cu părinţii, acasă. Acum la fel, voi fi împreună cu fiul şi soţia. Până acum am mers la biserică aproape de casă, acum poate o să mergem la Mănăstirea Tismana, dar cred că tot din Târgu-Jiu o să luăm lumină. De masa festivă s-a ocupat soţia, a cumpărat de toate”, a spus Cosmin Popescu, deputat independent pe Colegiul 3.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: