spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAvalanşă de cereri pentru ajutorul de încălzire

    Avalanşă de cereri pentru ajutorul de încălzire

    Aproximativ 500 de târgujieni s-au grăbit deja cu cererile la Direcția Publică de Protecție Socială Târgu-Jiu, pentru ajutoarele de încălzire ce vor fi acordate şi în sezonul rece 2014-2015. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu spun că cele mai multe solicitări aparţin persoanelor care folosesc sursa de încălzire pe gaze naturale, dar şi că faţă de anul trecut condiţiile de primire a ajutorului nu s-au modificat.

    Legislaţia la capitolul obligaţii pentru beneficiarii ajutoarelor de încălzire nu a suferit modificări faţă de anul trecut, dar criteriile au rămas la fel de importante. Benficiază persoanele sau familiile singure ale căror venit net pe membru de familie nu depăşeşte 615 lei. Formularele care trebuie completate împreună cu cererile au fost puse la dispoziţie în urmă cu o săptămână, pe 20 octombrie, timp în care la Direcţia Publică de Protecţie Socială au ajuns aproximativ 500 de cereri, din care marea majoritate sunt cereri pentru ajutorul la încălzire pe gaze naturale. „După ziua de sâmbătă când am lucrat la centrele noastre de primire a cererilor, am înregistrat 424 de cereri pentru sistemul de încălzire cu gaze naturale, alte 70 pentru sistemul de încălzire cu combustibili solizi, lemne practic şi 9 cereri pentru sistemul de încălzire cu curent electric. Nu este niciun fel de modificare, inclusiv tranşele sunt aceleaşi, inclusiv valoarea ajutoarelor şi condiţiile sunt neschimbate”, a declarat Alina Toader, directorul adjunct al Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.

    Condiţiile, neschimbate în legislaţie, dar la fel de riguroase ca în 2013

    Dintre condiţiile pe care beneficiarii trebuie să le respecte şi care sunt similare cu anul trecut, mai importante sunt ca venitul net pe membru de familie să nu treacă de 615 lei, dar şi ca persoanele solicitante să nu deţină un depozit bancar mai mare de 3000 de lei. „Importantă este şi acea listă a bunurilor a căror deţinere duce la excluderea de la ajutor, în special mă refer la autoturisme. Nu trebuie ca acestea să aibă vechime mai mică de 10 ani sau să nu existe autoturisme cu vechime mai mare de 10 ani, dar să nu fie 2. Dacă deţin depozite bancare mai mari de 3000 de lei, la fel, nu pot primi aceste ajutoare. Se vor face verificări pe baza sistemelor informatice existente şi este necesar de ştiut că se poate ajunge la restituirea acestor ajutoare dacă au fost primite nelegal”, a declarat Alina Toader, directorul adjunct al Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.

    Ajutorul, acordat cu 1 noiembrie

    Acordarea ajutorului de încălzire începe cu data de 1 noiembrie şi se acordă pe toata perioada sezonului rece, dar termenul limită de depunere a dosarelor este data de 20 noiembrie. Reprezentanţii primăriei spun că este indicat ca actele să ajungă până cel mai târziu 15 noiembrie.

    Ce valoare au ajutoarele?

    Cuantumurile ajutoarelor variază în funcţie de venitul net lunar pe membru de familie, de la 20 la 261 lei pentru încălzirea pe gaz, de la 16 la 54 lei pentru cea cu lemne, iar între 48 şi 240 de lei poate fi acordat unei persoane care solicită ajutor pentru încălzirea pe curent şi al cărei venit nu depăşeşte 615 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: