spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialBătut din …greşeală?!

    Bătut din …greşeală?!

    Ieri, un târgujian a venit la şedinţa de Dialog Social în faţa prefectului judeţului şi a autorităţilor cu o poveste tristă, dar a adevărată. Cristian Dănuţ Duvlea, patron din Târgu-Jiu, a fost victima unei agresiuni deosebit de violente din care s-a ales cu bărbia distrusă şi umărul aproape zdrobit. A fost snopit în bătaie, chiar în scara blocului unde locuieşte, acum trei luni şi pentru că nici până azi nu s-au găsit vinovaţii, tot ce vrea gorjeanul este…dreptate.

    Evenimentul a avut loc în urmă cu trei luni, dar nici până acum vinovaţii nu au fost găsiţi şi pedepsiţi. Cristian Dănuţ Duvlea a trecut de atunci printro operaţie şi o lungă perioadă de recuperare. Are bărbia cusută şi are moment când faţa îi amorţeşte. A scăpat cu viaţă, dar ce i s-a întâmplat lui se poate repeta oricui. Se poate ca el să fi fost omul nepotrivit la locul nepotrivit, cel puţin este una din explicaţiile primite de la poliţişti care şi acum caută acul în carul cu fân. Cei trei indivizi care l-au lovit au ştiut unde să dea ca să lase urme. „În seara zilei de 26 iunie, când am venit din spatele blocului de la maşini am fost atacat de trei indivizi care mă aşteptau sau au fost întâmplător acolo, după cum au spus cei de la poliţie că este posibil eu să fi fost omul nepotrivit la locul nepotrivit, ceea ce e foarte grav. Asta înseamnă că oricui i se poate întâmpla, în centrul oraşului, în scara blocului unde sunt copii, seara. Am bărbia făcută zob, am încercat să scap, săreau cu picioarele pe mine, am umărul făcut zob, de-abia îmi pot folosi braţul stâng. Mi-au luat geanta cu o sumă mare de bani, actele”, a declarat Cristian Dănuţ Duvlea.

    „Se poate întâmpla oricui. Este foarte grav ce se întâmplă”

    Cine, unde se mai poate simţi în siguranţă?! Aceasta este o întrebare la care răspunsul se lasă încă aşteptat, din păcate, spune Cristian Duvlea care nu îşi poate explica nici acum de ce a fost atacat şi lovit crunt. Tot ce ştie este că nu avea duşmani, ce i s-a întâmplat nu a fost un jaf şi nici nu a auzit de la cei în cauză vreo ameninţare. Mai ştie acum pe propria piele că nişte camere de luat vederi montate în oraş, ar fi fost extreme de utile poliţiştilor în căutările lor, care nu au dus nicăieri până acum. „Este foarte grav ce se întâmplă, poliţia în momentul respectiv a făcut căutări. Eu nu acuz poliţia, pentru că este posibil să fie oameni serioşi care vor să îşi facă treaba, dar nu au posibilităţile să o facă cum trebuie la momentul respectiv. Suntem singurul oraş din România care nu are camere de luat vederi. Dacă erau montate camere în centru, puteau să vadă ce maşini au trecut. Săracii poliţişti au alergat în tot oraşul să vadă dacă m-a urmărit cineva, efectiv mi-au urmărit traseul de maşină”, a declarat Cristian Dănuţ Duvlea.

    Mai multă vigilenţă cere prefectul

    Autorităţile dau totuşi asigurări că se fac eforturi pentru ca vinovaţii să plătească. Nu este normal ce se întâmplă, spune prefectul judeţului şi o discuţie cu seful IPJ se impune, la fel ca sporirea măsurilor de siguranţă. „Din păcate se mai întâmplă astfel de cazuri, voi discuta cu poliţia, cu domnul Caragea, o să-i prezint situaţia. Nu ştiu dacă au fost sau nu prinşi, dar trebuie mai multă vigilenţă”, a declarat Alin Văcaru, prefectul judeţului Gorj.
    Omul spune că ancheta merge anevoios, dar că el a prezentat poliţiei un cerc de suspecţi, deşi nu ştie să aibă duşmani. Familia ii este traumatizată şi el nu îşi poate explica cum de se pot întâmpla astfel de …mizerii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: