spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialBisericile, luate cu asalt

    Bisericile, luate cu asalt

    Biserica de la Bârseşti, la mare căutare

    Bisericile din Gorj au fost luate cu asalt, ieri, de enoriaşii dornici să primească aghiasmă. Şi în localitatea Bârseşti, zeci de credincioşi s-au strâns la biserică pentru a participa la slujba de Bobotează şi a primi Aghiasmă Mare. Cum vremea a fost mai prietenoasă faţă de alţi ani, enoriaşii au venit în număr mare, au aprins lumânări şi s-au rugat.

    Tradiţia spune că toate apele au fost sfinţite, ieri, motiv pentru care credincioşii nu au ratat ocazia de a lua Aghiasmă Mare. De exemplu, la biserica din Bârseşti slujba a fost întregită de rugăciunea preoţilor care au ieşit în curte la enoriaşi. An de an, Boboteaza strânge la biserica din Bârseşti creştinii ortodocşi, care cred cu tărie în puterea apei sfinţite. Ştiu că este un bun prilej pentru a îşi întări credinţa într-un an bun şi se roagă pentru sănătate. „Am venit după apă sfinţită pentru a boteza toate animalele, pomii, via. Cred în puterea ei şi vin în fiecare an. Se păstrează şi peste an. Se bea trei zile, în fiecare dimineaţă, pe nemâncate. Este bună pentru purificarea sufletului, pentru sănătate”, a spus un enoriaş. Apele Iordanului se întorc înapoi de Bobotează, iar semnificaţia este întărită cu fiecare an, la 6 ianuarie. Prin botezul în Iordan, Hristos a sfinţit apele de pretutindeni, iar gorjenii ortodocşi au grijă să nu uite acest lucru. „Zi foarte importantă pentru noi, creştinii ortodocşi. Apele Iordanului se retrag. Apa cea mare se transformă în dulceaţă, poporul se veseleşte, toţi vin să ia apa sfinţită, să o ducă la casele lor spre tămăduirea şi a sufletului, şi a trupului şi spre bunăstare şi la dobitoace. Este una dintre marile minuni ale timpurilor noastre. Apa este nestricăcioasă”, a spus Constantin Aniţescu, preotul paroh al Bisericii din localitatea Bârseşti. Semnificaţia zilei este cu atât mai mare cu cât precede Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit, astăzi, pe 7 ianuarie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: