spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocial"Brâncuşiana copiilor", la a IX-a ediţie

    „Brâncuşiana copiilor”, la a IX-a ediţie

    Elevi de gimnaziu şi liceu din toată ţara au dat curs la Târgu-Jiu unei demonstraţii de talent şi imaginaţie, prin lucrări inedite de artă vizuală. Cea de-a IX-a ediţie a concursului naţional „Brâncuşiana copiilor” le-a dat ocazia tinerilor artişti să se exprime prin intermediul desenului şi propriei viziuni, mai ale că explorarea universului brâncuşian vine cu resurse inepuizabile. Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu a găzduit vernisajul expoziţiei concurs, iar lucrările te poartă dincolo de diemensiunea spaţiului şi timpului nostru, exact ca un omagiu adus marelui Constntin Brâncuşi. Există şi un regret din partea organizatorilor leagt de faptul că au rămas destule judeţe nereprezentate, dar cele 10 participante s-au dovedit realmente competitive în materie de artă vizuală.

    Copii talentaţi şi dornici să comunice publicului aşa cum ştiu ei mai bine, urmând exemplul lui Brâncuşi, oferă o incursiune plăcută printre desene, dar şi prin şcolile de artă platică din Bacău, Neamţ, Olt, Braşov şi Gorj. Calitatea îmbunătăţită a lucrărilor pare a fi, în opinia organizatorilor, elemntul definitoriu al ediţiei.
    „Avem noutate, pentru că avem mai multă calitate în privinţa lucrărilor din Târgu-Jiu, dar în general, se remarcă o strădanie creatoare. Regret că nu sunt mai numeroşi participanţi, dar şi că sculptura este prea puţin reprezentată în concurs. Oricum, cele peste 400 de lucrări de artă vizuală fac din ediţia a IX-a una reuşită. Tematica practic a fost extinsă de la Brâncuşiana la Brâncuşiana copiilor, iar expoziţia concurs pune punct ciclului de manifestări dedicate lui Brâncuşi” , a declarat Gheorghe Plevăţ, organizatorul concursului şi coordonator al Cercului pedagogic al profesorilor de educaţie plastică, judeţul Gorj. Despre reuşita manifestării a adus câteva completări binevenite sculptorul, Paul Popescu, artist în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Târgu Jiu. Acesta a apreciat că evenimentul este binevenit pentru că vorbeşte de nemurirea lui Brâncuşi, iar ea ne este necesară la fel cum ne este utilă spiritualitatea protejată şi dezvoltată de artişti în formare. Tinerii care expun astăzi pe simeze au valoare şi peste ani, vor deveni garnituri greilor care vor asigura mersul înainte al artelor vizuale. Poate la anul, ediţia 2012 a concursului naţional de artă vizuală va stârni şi mai mult interes, curaj şi implicare, pentru că Brâncuşi omagiat sau nu prin lucrări, rămâne un reper viu, imposibil de ignorat. Organizatorii speră că manifestările de gen să prindă consistenţă, iar tinerii artişti, aflaţi la început de drum, să iasă în faţă dacă au ceva de spus.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: